De ce Oviedo?

 

Pofta pantagruelică de a studia în străinătate: un prim pas spre cunoaşterea
Universităţii din Oviedo

Ȋntr-o zi totul porneşte dintr-o toană, o joacă, un capriciu garnisit de dorinţa de a
face ceva mai mult, de nevoia strigentă de modele formative şi ne decidem să plecăm la
studii în străinătate.
De cȃnd sunt la Universitatea din Oviedo am fost întrebată, în repetate rȃnduri, ba
chiar somată să dau nişte motive pentru a studia la o universitate precum cea din Oviedo.
Ei bine, cu astfel de ocazii, s-a copt ideea acestui articol. Dintru început, selecţia unei
universităţi precum cea din Oviedo va isca un noian de întrebări, de comentarii benigne
şi maligne de genul: „De ce nu Universitatea din Barcelona?”, „De ce nu cea din Madrid?”
Tot alţii se vor întreba – tot pe bună dreptate – „De ce nu cea din Granada unde suntem
feriţi de răceala ploii din nord?”
Și cei care iubesc orăşelele mici, cochete, unde ploaia te obligă să îţi petreci timpul
liber citind la bibliotecă, cu siguranţă, mă vor înţelege. Iar faptul că numărul studenţilor
romȃni a crescut (deşi nu exponenţial) de-a lungul ultimilor ani este cel mai important.
Un prim motiv care ar trebui să-i împingă pe studenţi să aleagă Universitatea din
Oviedo este misterul care o învăluie. Ȋn timp ce universităţile din Barcelona, Madrid ne
sunt familiare, bănuim abia, întrevedem abia, într-un joc tainic de umbre, că Universitatea
din Oviedo ar putea fi o universitate spaniolă.
N-am să uit niciodată uluirea primului moment, cȃnd deschizȃnd uşa bibliotecii
Facultăţii de Litere din Oviedo, m-am trezit în faţa unei plăci unde apărea numele celui
care a adus funcţionalismul în Spania (este vorba despre marele lingvist Emilio Alarcos
Llorach). Ceea ce am descoperit atunci – ca şi urmările descoperirii – mi-a marcat
devenirea, deşi mă aflam într-o universitate micuţă. Este destul să mă gȃndesc cȃt din
ceea ce ştiu se datorează acestei universităţi pentru a înţelege că în formarea mea această
universitate a jucat un rol relevant şi că nu mă imaginez trăind fără această experienţă.
Ȋn al doilea rȃnd, studiul într-o universitate din străinătate te schimbă. Această
afirmaţie nu trebuie să vă descurajeze. Dimpotrivă: pasul de la o universitate din Romȃnia
la o universitate din străinătate nu este greu, deşi este saltul peste o prăpastie imensă. Dar
într-o zi îl faci sau îţi dai seama că l-ai realizat, fără să ştii nici cum, nici cȃnd. Treptat
începi să faci parte din acea universitate, să îi cunoşti pe profesori, să îi admiri, iar ei la
rȃndul lor să te ajute să rămȃi acolo pentru că i-ai frapat fie prin capacitatea ta de muncă,
fie prin seriozitatea ta, ceea ce este mai greu într-o universitate mai mare unde profesorii
nu doar că nu îşi aduc aminte de numele tău, dar nici măcar nu te remarcă.
Prin urmare, pe mine o universitate micuţă, într-un orăşel unde ploaia ne însoţeşte
chiar şi în lunile de vară, m-a frapat din primul moment. Iar ceea ce am găsit în această
universitate – muntele de cărţi şi articole, greu de obţinut într-o universitate din Romȃnia
– m-a urmărit din primul moment şi pentru prima dată am înţeles că în mine s-a întȃmplat
ceva straniu.
Și pentru a termina, vă pot îndemna să vă uitaţi la pozele de mai jos cu
Universitatea din Oviedo şi să vă gȃndiţi la cuvintele lui John Lennon:
„You may say I’m a dreamer, but I’m not the only one. I hope someday you’ll join
us. And the world will live as one.”

2014-05-18 15.21.362014-05-18 15.21.482014-05-18 15.21.42

      Cristina Bleorţu
Universidad de Oviedo, PhD student