Interviu Adrian Semenciuc: Consilier Media și Design

Adrian, singurul bǎiat din Filiala Spania, ne vorbește despre experienţa lui ca voluntar: „Îmi place să cred că toți facem voluntariat. Desigur, uneori nu ne dăm seama că suntem voluntari, dar într-o mai mică sau mai mare măsură, cred că toți suntem voluntari. Fie că ajuți o persoana oarbă să traverseze strada, plantezi copaci într-o zonă defrișată, strângi mizeria de pe albia unui râu sau îți dedici o parte din timp contribuind la dezvoltarea unui proiect gândit pentru studenți – așa cum este Liga Studenților Români în Străinătate – din punctul meu de vedere, este tot voluntariat. De asta imi place să cred că toți facem voluntariat, pentru că într-un fel sau altul dedicăm timp și energie unui obiectiv de pe urma căruia vor beneficia multe persoane.”

Adrian Semenciuc

 

CB: Adrian, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns Consilier de Comunicare?

 

AS: Așa cum am mai spus și în alt interviu, primul contact cu voluntariatul l-am avut în anii de liceu. Am făcut voluntariat la o asociație care își propunea să ajute cât mai mulți copii care aveau o situație dificilă în familie, să-și facă temele pentru acasă și să-i desprindă, chiar și pentru o jumătate de oră, de gândurile și grijile din familie.

Cu LSRS Filiala Spania, aș putea spune că a fost ”dragoste la prima vedere”, pentru că a fost prima oportunitate care mi-a ieșit în cale aici în Madrid și cred că e și cea mai bună pentru mine. Din punctul meu de vedere, integrarea mea în LSRS Filiala Spania a fost una cât se poate de fluidă: în februarie 2016 am participat pentru prima dată la un eveniment organizat de LSRS Filiala Spania în Azuqueca de Henares (o localitate din apropierea Madridului), iar la sfârșitul lunii noiembrie 2016 am devenit voluntar al filialei. Din perspectiva mea, eu mă consideram parte din colectivul LSRS Filiala Spania înainte ca formalitățile să se finalizeze. Spun asta pentru că Alexandra Sava (actualul coordonator al filialei) și Anca Bodzer (actualul coordonator adjunct al filialei) m-au făcut să mă simt ca între prieteni: pe lângă faptul că mă ajutau cu diferite chestii legate de dorința mea de a face un master aici în Madrid, mă invitau să iau parte la ieșirile lor și să ne cunoaștem.

Primele evenimente în care m-am implicat în organiare, mi-au oferit posibilitatea de a-mi ajuta colegele într-un mod cât se poate de plăcut mie: sarcina mea era să fac fotografii în timpul evenimentelor. De aici și până a fi încurajat să aplic pentru o poziție în Departamentul de Comunicare, nu a fost cale lungă. Îmi doream să ajut organizația, așa că am îndrăznit să îmi asum responsabilitățile unui consilier, și anume Consilier Media și Design din cadrul Departamentului de Comunicare.

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

 

AS: Până în momentul în care uită care e scopul său, ca voluntar. Părerea mea este că atunci când deviezi de la obiectivul, misiunea și viziunea organizației din care faci parte, și cauți doar beneficii personale fără să te intereseze cei din jur, e timpul să iei o pauză, să stai de vorbă cu tine și să analizezi ceea ce îți dorești să faci în continuare. Consider că e mai bine să renunți la ideea de voluntariat dacă nu mai ești convins că ceea ce faci în organizație este în concordanță cu planurile acesteia.

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

 

AS: Hmm… Nu. Îmi place să cred că toți facem voluntariat. Desigur, uneori nu ne dăm seama că suntem voluntari, dar într-o mai mică sau mai mare măsură, cred că toți suntem voluntari. Fie că ajuți o persoana oarbă să traverseze strada, plantezi copaci într-o zonă defrișată, strângi mizeria de pe albia unui râu sau îți dedici o parte din timp contribuind la dezvoltarea unui proiect gândit pentru studenți – așa cum este Liga Studenților Români în Străinătate – din punctul meu de vedere, este tot voluntariat. De asta imi place să cred că toți facem voluntariat, pentru că într-un fel sau altul dedicăm timp și energie unui obiectiv de pe urma căruia vor beneficia multe persoane.

 

CB: Cealaltă pasiune a ta este marketingul. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

AS: Marketingul e mai mult decât o pasiune. Pot spune că fotografia este o pasiune pentru că mă relaxez atunci când fotografiez.

 Nu mi-a fost greu să mă decid. Având în vedere că am absolvit Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” din Suceava, mi-am dorit să continui studiile pe aceeași linie, iar la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava am găsit ceva ce mi s-a potrivit: specializarea Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică. Aveam de ales între a pleca la Cluj, București sau Iași și a rămâne în Suceava. Am ales să rămân, însă mi-am propus încă de la început să fac mai mult decât aș fi făcut dacă plecam din Suceava. Unul dintre obiectivele mele principale a fost ca în cei trei ani de studenție să am cel puțin o experiență internațională. Iar în al doilea semestru din primul an am bifat acest obiectiv: am beneficiat de o perioadă de trei luni de practică în Mallorca.

 

CB: Cum ai ales o universitate din Madrid? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

 

AS: În anul doi de studii de licență am ochit o altă oportunitate de a avea o experiență internațională: programul Erasmus+. Îmi doream să îmi demostrez că pot mai mult și asta m-a motivat să aplic. Dacă în Mallorca am fost acompaniat de alți doi colegi din grupă, acum eram singurul care încerca o nouă experiență. La finalul prezentării programului știam unde voi merge: Madrid. Era singura opțiune pentru mine. Deși puteam merge la Universitatea Castilla La Mancha,  nu vedeam asta ca și ”planul b”, iar oricine încerca să mă convingă că în altă țară e mai bine decât în Spania, era în zadar. Îmi ziceam în gând: ”Voi fi acceptat la universitatea din Madrid! În altă parte eu nu vreau.” și în cele din urmă, am fost acceptat la Universidad Rey Juan Carlos din Madrid pentru un semestru. Nu a trecut mult din primul semestru și eu știam ce vreau în continuare: să extind experiența Erasmus+ și pe semestrul doi al ultimului an de studii de licență. Știam că pot beneficia de o prelungire și am vrut să profit de acestă ocazie. Am ales Spania pentru că am mai fost aici de câteva ori înainte. Pot spune că am fost influențat și de faptul că mă descurcam cât de cât cu spaniola, după cele trei luni petrecute în Mallorca. Însă am vrut Madrid și nu Castilla La Mancha pentru că dacă tot era să am parte de o asemenea experiență, să fie cea mai bună posibilă. A fost o alegere pe principiul ”totul sau nimic”.

Orice început, consider că e greu. Am cunoscut aici și persoane (nu neapărat spanioli) care după ce le-am răspuns că sunt din România nu mi-au mai pus altă întrebare și au evitat să mă ajute; însă majoritatea persoanelor pe care le-am cunoscut nu mă priveau cu distanță, dimpotrivă, mă felicitau pentru faptul că în fiecare zi când veneam la cursuri eram îmbrăcat la cravată. Făceam asta din respect pentru instituția în care intram, pentru profesori și colegi, dar și pentru că îmi place. Nu cred că haina îl face pe om, dar cred în comunicarea nonverbală.

Eu zic că nu mi-a fost greu să mă adaptez sistemului spaniol. Ținând cont că am vrut să prelungesc stagiul Erasmus+ – chiar dacă între timp trebuia să lucrez la lucrarea de licență – iar la începutul semestrului doi știam că vreau să fac masterul în Madrid. Dacă îmi era greu să mă adaptez, îmi era suficient un singur semestru de Erasmus+ și mă întorceam în Suceava.

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 

AS: La întrebarea asta cred că tu ești mai în măsură să poți da un răspuns cât mai corect și complet. Eu doar o să-ți spun câteva diferențe care nu știu cât sunt de importante, însă mie mi-au atras atenția. Cred că prima diferență care am sesizat-o a fost îmbrăcămintea studenților. Ca să nu intru prea mult în detalii, o să spun doar că nu mi s-a întâmplat o singură dată să fiu salutat pe holuri de personalul universității sau chiar de profesori, care după ce intrau în sala de curs își dădeau seama că nu sunt un coleg de-al lor, ci unul dintre studenți. O altă diferență e relația dintre student și profesor: am observat că, de obicei, aici studentul îi spune pe nume profesorului, iar acesta la rândul său folosește aceeași formulă. Nu știu dacă e mai bine sau mai rău, dar cu siguranță sunt avantaje și dezavantaje. Încă o diferență pe care vreau să o menționez, e faptul că la majoritatea cursurilor, cam de fiecare dată aveam o parte practică care ocupa mai mult timp decât teoria. Și aici aș putea spune că, personal, îmi place mai mult când îmi sunt explicate definițiile, îmi sunt arătate exemple reale pe care pot să le studiez ca să înțeleg mai bine un anumit concept și sunt pus în situația de a rezolva un exercițiu practic sau de a-mi exprima opinia folosindu-mă de teorie. Cred că la acest capitol, sistemul de învățământ românesc are de dat o restanță, deși studenții spanioli îmi spuneau că e prea multă teorie și prea puțină practică în sistemul lor (semn că e loc de mai bine).

  

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

 

AS: Idealul meu nu e să am o profesie. Visul meu nu e să ocup un loc de muncă (unii ar adăuga: ”sigur”) și să lucrez pentru a împlini visul altcuiva. Desigur, până la vis, nu exclud varianta de a lucra o perioadă de timp. Sunt convins că și un loc de muncă are rolul său în dezvoltarea mea, așa cum și voluntariatul îl are, însă eu îmi doresc să îmi creez acea libertate financiară. În România m-aș întoarce să profesez atunci când mă voi simți capabil să aduc cu mine suficientă valoare astfel încât să se îmbunătățească lucrurile și să fiu convins că ceea ce fac e benefic pentru mine și pentru cei din jurul meu.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

 

AS: Pentru mine locul cel mai apropiat e sânul familiei. Acolo mă simt cel mai bine. Nu contează dacă sunt în Suceava sau în Madrid, atâta timp cât sunt lângă cei pe care îi iubesc și mă iubesc necondiționat, fără încetare.

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

AS: Toată energia, seva și determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania, mi le iau de la voi, ceilalți voluntari. Atmosfera și relațiile care se crează între noi, aduc odată cu ele și ceea ce am nevoie pentru a participa cât mai activ la ceea ce se întâmplă în filială. E frumos atunci când vezi că lucrurile se mișcă și știi că ai contribuit și tu cât de puțin la organizarea unui eveniment sau orice altă activitate. Așa cum am spus și mai devreme, orice început este greu, dar când vezi rezultatul parcă nu mai pare atât de greu și prinzi curaj.

Deși nu sunt de foarte mult timp în filială, am avut oportunitatea de a participa la organizarea câtorva evenimente, printre care și ”Seara Studentului Român în Spania”, eveniment aflat la prima ediție și sper să pot participa la cât mai multe ediții de acum înainte. Pe viitor planurile noastre au ca obiectiv atragerea unui număr cât mai mare de studenți români pentru a le oferi posibilitatea să se cunoască între ei și să formăm o comunitate de tineri români.

CB: Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Adrian.

AS: Cu mare drag, Cristina! Succes și spor în toate! O zi productivă vă doresc ție și celor ce citesc aceste rânduri!

Interviu realizat de Cristina Bleorţu