Interviu Cristina Bleorțu- Consilier Comunicare și Infomare

 ¨Experienţa mi-a confirmat că se poate găsi timp chiar şi atunci cȃnd credem că nu avem. Uneori un singur surȃs din partea noastră, o vorbă bună îi poate schimba viaţa unei astfel de persoane.¨

 

Cristina Bleortu -Consilier comunicare și informare(Oviedo)

Cristina Bleortu -Consilier comunicare și informare(Oviedo)

descarga

 

 

 

AS: Cristina, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pe   ntru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns în LSRS Spania?

 

CB: Experienţa mi-a confirmat că se poate găsi timp chiar şi atunci cȃnd credem că nu avem. Uneori un singur surȃs din partea noastră, o vorbă bună îi poate schimba viaţa unei astfel de persoane.

Cȃnd am ajuns la Universitatea din Oviedo la masterat, m-am înscris ca voluntar la Fundaţia Cauce, deşi dimineaţa lucram, după-amiază mergeam la cursuri, mare parte din noapte o dedicam studiului şi proiectelor pentru universitate, iar sfȃrşitul de săptămȃnă aveam alt serviciu part-time. Sunt şapte ani de atunci şi îmi amintesc de parcă era ieri: trebuia să ajut diferite persoane să îşi redacteze CV-ul pentru a-şi găsi un post de muncă. Sarcina părea uşoară la prima vedere, doar că multe dintre aceste persoane nu vorbeau spaniola, alte persoane îşi înecau supărarea în băutură, fiind umbriţi de cele mai triste gȃnduri, nefiind atenţi la ceea ce le spuneam. Cu paşi mici, făcuţi constant, milimetric, uneori chiar dȃnd înapoi, am reuşit să le cȃştig încrederea, să devin prietena căreia îi scriau cȃnd se vedeau într-o situaţie complicată sau cȃnd nu îi găseau un sens vieţii şi să îi ajut să îşi redacteze CV-ul, să îi învăţ cum să folosească Word-ul etc. Cȃnd am aflat că doi dintre ei şi-au găsit de lucru, bucuria a fost de nedescris. Știam că pentru ei era singura posibilitate de a vedea şi latura luminoasă a vieţii.

La doctorat am continuat să fac voluntariat în cadrul aceleiaşi fundaţii ajutȃndu-i pe elevii nevoiaşi din liceul Áramo să îşi facă temele, experienţă care mi-a provocat un entuziasm care nu se trăieşte de două ori în viaţă. Mereu am dat meditaţii dezinteresat: vecinelor mele, nepoţiilor, iar această experienţă mă făcea să retrăiesc acele clipe suspendate, pline de satisfacţie şi împlinire cȃnd vezi că ai reuşit să îi înveţi ceva.

Ȋn LSRS Spania am ajuns din întȃmplare anul acesta după o conversaţie pe care am avut-o cu o tȃnără extraordinară, Emma Tudose.

 

AS: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

 

CB: Cred că trebuie să te dăruieşti totul chiar dacă timpul îţi permite să te implici în puţine activităţi.

 

AS: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

 

CB: Nu, nu cred. Toţi putem dărui din timpul nostru liber, dacă vrem.

 

AS: Cealaltă pasiune a ta este filologia. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

 

CB: Să zicem că decizia nu mi-a aparţinut decȃt în parte, dar nu regret. Ȋmi plăceau multe materii, adoram matematica, istoria, chimia, gramatica limbilor pe care le studiam, îmi plăcea să citesc nopţile la lumina lanternei pentru ca mama mea să nu îşi dea seama că iarăşi mi-am petrecut o noapte cu “Fraţii Karamazov” sau cu “Pe aripile vȃntului”. Cȃnd am terminat de citit cărţile surorii mele, pe cele ale vecinei mele, Mirabela, împreună cu colega mea de bancă din liceu, Cristina dedicam sfȃrşitul de săptămȃnă plimbărilor prin anticariatele din Suceava unde achiziţionam cărţi. Acum mă uit la biblioteca pe care o am şi mi-aş dori să pot dispune de timpul din liceu ca să pot citi nenumăratele cărţi pe care încă nu le-am citit. Dar să ne întoarcem la alegerea mea: puteam alege tot ce îmi doream, eram prima pe clasă, îmi plăceau foarte multe materii (mai puţin muzica pentru că sufeream cȃnd trebuia să cȃnt ceva), dar am ascultat-o pe sora mea cea mare, Mihaela, care locuia în Oviedo şi am ales specializarea romȃnă-spaniolă. Dacă aş fi ales alt drum, nu ştiu ce s-ar fi întȃmplat. Dar acesta este un principiu vechi al scolasticii, cum, de pildă, afirma marele lingvist Coşeriu în interviurile realízate de Kabatek şi Murguía: “este deja un vechi principiu al scolasticii că nu se poate spune ce s-ar fi întȃmplat, dacă ai fi făcut aceasta aşa sau altfel”. (2017: 40)

 

AS: Cum ai ales o universitate din Oviedo? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

 

CB: Nu mă priveau cu distanţă pentru că vedeau că lucrez foarte mult, că nu mă dedic doar petrecerilor Erasmus cum obişnuiau mulţi studenţi. Cȃnd am plecat de la masteratul de la Iaşi cu o bursă Erasmus, ştiam că trebuie să profit din plin de această oportunitate şi să îmi fac contacte la această universitate. Și aşa au decurs lucrurile: m-am împrietenit cu domnul profesor Antonio Fernández Insuela, cel care m-a sfătuit ce temă să-mi aleg pentru disertaţia de la Iaşi, oferindu-mi şi cărţile necesare. După 7 ani soţia dumnealui, profesoara Ana Cano González şi el încă sunt profesorii-prieteni care mă ajută mereu şi care îmi ţin de companie sfȃrşiturile de săptămȃnă şi nopţile pȃnă tȃrziu la facultate.

 

AS: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 

CB: Citeam ieri un articol scris de Mihai Copăceanu despre sistemul romȃnesc şi îmi dădeam seama că încă mai sunt multe de făcut la noi şi poate avem nevoie de o dictatură culturală precum cea a lui Croce din Italia, pentru a se evita foarte multă vorbărie goală şi articole ştiinţifice care nu merită a fi desemnate drept ştiinţifice.

  

AS: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

CB: Nu cred că m-aş întoarce. Poate doar dacă mi s-ar oferi un post foarte bun, dar la cum funcţionează lucrurile la noi acasă, nu cred că e posibil. Ȋn ultimul am văzut cum trebuie să aştepţi 12 ore la spital, la urgente pentru ca tatăl tău să fie internat, cȃnd nu sunt decȃt cȃţiva pacienţi, sau cum o doamnă are o foaie cu răspunsurile pe masă pentru că nu le ştie, sau cum un domn profesor în vȃrstă se simte jignit pentru că un tȃnăr vrea să publice o carte şi încearcă să împiedice publicarea ei. Un singur om nu poate schimba un sistem, oricȃt şi-ar dori. Și eu nu voi fi cea care va încerca imposibilul.

 

AS: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

 

CB: Bineînţeles că satul bunicii mele, chiar dacă ea ne-a părăsit în acest an. E locul unde mă pot relaxa, natura cucerindu-mă cu farmecul ei.

 

AS: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a face parte din Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

CB: Energia, entuziasmul colegilor mei mă fac să uit de oboseală şi să încerc să îi ajut cȃt pot. Totuşi sufletul ligii sunt ei, nu eu. Sunt multe planuri pe care colegii mei le-au propus, iar eu voi încerca să îi ajut cȃt pot.

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Cristina.

Interviu realizat de Alexandra Georgiana Sava