Interviu Cristina Bleorțu- Consilier Comunicare și Infomare

 ¨Experienţa mi-a confirmat că se poate găsi timp chiar şi atunci cȃnd credem că nu avem. Uneori un singur surȃs din partea noastră, o vorbă bună îi poate schimba viaţa unei astfel de persoane.¨

 

Cristina Bleortu -Consilier comunicare și informare(Oviedo)

Cristina Bleortu -Consilier comunicare și informare(Oviedo)

descarga

 

 

 

AS: Cristina, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pe   ntru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns în LSRS Spania?

 

CB: Experienţa mi-a confirmat că se poate găsi timp chiar şi atunci cȃnd credem că nu avem. Uneori un singur surȃs din partea noastră, o vorbă bună îi poate schimba viaţa unei astfel de persoane.

Cȃnd am ajuns la Universitatea din Oviedo la masterat, m-am înscris ca voluntar la Fundaţia Cauce, deşi dimineaţa lucram, după-amiază mergeam la cursuri, mare parte din noapte o dedicam studiului şi proiectelor pentru universitate, iar sfȃrşitul de săptămȃnă aveam alt serviciu part-time. Sunt şapte ani de atunci şi îmi amintesc de parcă era ieri: trebuia să ajut diferite persoane să îşi redacteze CV-ul pentru a-şi găsi un post de muncă. Sarcina părea uşoară la prima vedere, doar că multe dintre aceste persoane nu vorbeau spaniola, alte persoane îşi înecau supărarea în băutură, fiind umbriţi de cele mai triste gȃnduri, nefiind atenţi la ceea ce le spuneam. Cu paşi mici, făcuţi constant, milimetric, uneori chiar dȃnd înapoi, am reuşit să le cȃştig încrederea, să devin prietena căreia îi scriau cȃnd se vedeau într-o situaţie complicată sau cȃnd nu îi găseau un sens vieţii şi să îi ajut să îşi redacteze CV-ul, să îi învăţ cum să folosească Word-ul etc. Cȃnd am aflat că doi dintre ei şi-au găsit de lucru, bucuria a fost de nedescris. Știam că pentru ei era singura posibilitate de a vedea şi latura luminoasă a vieţii.

La doctorat am continuat să fac voluntariat în cadrul aceleiaşi fundaţii ajutȃndu-i pe elevii nevoiaşi din liceul Áramo să îşi facă temele, experienţă care mi-a provocat un entuziasm care nu se trăieşte de două ori în viaţă. Mereu am dat meditaţii dezinteresat: vecinelor mele, nepoţiilor, iar această experienţă mă făcea să retrăiesc acele clipe suspendate, pline de satisfacţie şi împlinire cȃnd vezi că ai reuşit să îi înveţi ceva.

Ȋn LSRS Spania am ajuns din întȃmplare anul acesta după o conversaţie pe care am avut-o cu o tȃnără extraordinară, Emma Tudose.

 

AS: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

 

CB: Cred că trebuie să te dăruieşti totul chiar dacă timpul îţi permite să te implici în puţine activităţi.

 

AS: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

 

CB: Nu, nu cred. Toţi putem dărui din timpul nostru liber, dacă vrem.

 

AS: Cealaltă pasiune a ta este filologia. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

 

CB: Să zicem că decizia nu mi-a aparţinut decȃt în parte, dar nu regret. Ȋmi plăceau multe materii, adoram matematica, istoria, chimia, gramatica limbilor pe care le studiam, îmi plăcea să citesc nopţile la lumina lanternei pentru ca mama mea să nu îşi dea seama că iarăşi mi-am petrecut o noapte cu “Fraţii Karamazov” sau cu “Pe aripile vȃntului”. Cȃnd am terminat de citit cărţile surorii mele, pe cele ale vecinei mele, Mirabela, împreună cu colega mea de bancă din liceu, Cristina dedicam sfȃrşitul de săptămȃnă plimbărilor prin anticariatele din Suceava unde achiziţionam cărţi. Acum mă uit la biblioteca pe care o am şi mi-aş dori să pot dispune de timpul din liceu ca să pot citi nenumăratele cărţi pe care încă nu le-am citit. Dar să ne întoarcem la alegerea mea: puteam alege tot ce îmi doream, eram prima pe clasă, îmi plăceau foarte multe materii (mai puţin muzica pentru că sufeream cȃnd trebuia să cȃnt ceva), dar am ascultat-o pe sora mea cea mare, Mihaela, care locuia în Oviedo şi am ales specializarea romȃnă-spaniolă. Dacă aş fi ales alt drum, nu ştiu ce s-ar fi întȃmplat. Dar acesta este un principiu vechi al scolasticii, cum, de pildă, afirma marele lingvist Coşeriu în interviurile realízate de Kabatek şi Murguía: “este deja un vechi principiu al scolasticii că nu se poate spune ce s-ar fi întȃmplat, dacă ai fi făcut aceasta aşa sau altfel”. (2017: 40)

 

AS: Cum ai ales o universitate din Oviedo? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

 

CB: Nu mă priveau cu distanţă pentru că vedeau că lucrez foarte mult, că nu mă dedic doar petrecerilor Erasmus cum obişnuiau mulţi studenţi. Cȃnd am plecat de la masteratul de la Iaşi cu o bursă Erasmus, ştiam că trebuie să profit din plin de această oportunitate şi să îmi fac contacte la această universitate. Și aşa au decurs lucrurile: m-am împrietenit cu domnul profesor Antonio Fernández Insuela, cel care m-a sfătuit ce temă să-mi aleg pentru disertaţia de la Iaşi, oferindu-mi şi cărţile necesare. După 7 ani soţia dumnealui, profesoara Ana Cano González şi el încă sunt profesorii-prieteni care mă ajută mereu şi care îmi ţin de companie sfȃrşiturile de săptămȃnă şi nopţile pȃnă tȃrziu la facultate.

 

AS: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 

CB: Citeam ieri un articol scris de Mihai Copăceanu despre sistemul romȃnesc şi îmi dădeam seama că încă mai sunt multe de făcut la noi şi poate avem nevoie de o dictatură culturală precum cea a lui Croce din Italia, pentru a se evita foarte multă vorbărie goală şi articole ştiinţifice care nu merită a fi desemnate drept ştiinţifice.

  

AS: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

CB: Nu cred că m-aş întoarce. Poate doar dacă mi s-ar oferi un post foarte bun, dar la cum funcţionează lucrurile la noi acasă, nu cred că e posibil. Ȋn ultimul am văzut cum trebuie să aştepţi 12 ore la spital, la urgente pentru ca tatăl tău să fie internat, cȃnd nu sunt decȃt cȃţiva pacienţi, sau cum o doamnă are o foaie cu răspunsurile pe masă pentru că nu le ştie, sau cum un domn profesor în vȃrstă se simte jignit pentru că un tȃnăr vrea să publice o carte şi încearcă să împiedice publicarea ei. Un singur om nu poate schimba un sistem, oricȃt şi-ar dori. Și eu nu voi fi cea care va încerca imposibilul.

 

AS: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

 

CB: Bineînţeles că satul bunicii mele, chiar dacă ea ne-a părăsit în acest an. E locul unde mă pot relaxa, natura cucerindu-mă cu farmecul ei.

 

AS: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a face parte din Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

CB: Energia, entuziasmul colegilor mei mă fac să uit de oboseală şi să încerc să îi ajut cȃt pot. Totuşi sufletul ligii sunt ei, nu eu. Sunt multe planuri pe care colegii mei le-au propus, iar eu voi încerca să îi ajut cȃt pot.

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Cristina.

Interviu realizat de Alexandra Georgiana Sava

Interviu Mălina Găianu-Voluntar LSRS Spania

Deşi studiază ȋn Spania, Mălina ȋşi doreşte să se ȋntoarcă acasă, vorbindu-ne cu mult drag despre locul său natal: “Fară îndoială, Sibiul. Este orașul meu natal și locul în care mă simt acasă, mă simt în pace. În fiecare an îl vizitez, principalul motiv este tatăl meu, dar și restul familiei și prietenii de la grădiniţă (încă păstrez legătura cu unii dintre ei). Sibiul este un oraș minunat, care îmi dă energie și care mă inspiră. “

IMG_062616684196_10210273988060168_2577031208441603662_n

 

 

CB: Mălina, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns în LSRS Spania?

 

  1. De mică am crezut în legea reciprocității “ce dai, aceea primești”, cred că este important ajutorul oferit celorlalţi, deoarece asta ne ajută și pe noi. Voluntariatul este o oportunitate foarte frumoasă de dezvoltare personală și de ajutor oferit celorlalţi. Am început să mă implic de la vârsta de 14 ani cu activităţi educative și culturale. Mi-am dorit să fac parte din LSRS doarece este singura organizație din România care adună într-o comunitate toți studenții românii din întreaga lume pentru dezvoltarea țării, prin cunoştinƫele acumulate în diversele domenii în care s-au pregătit şi format.

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

 

MG: Voluntarul trebuie să se implice pȃnă unde poate, pȃnă unde timpul îi permite, dar cu responsabilitate și seriozitate.

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

 

MG: Voluntar este persoana care se implică de bunăvoie, din propia iniţiativă, într-un domeniu în care crede, unde simte că este nevoie de ajutor și prin urmare, acţiunea lui va ajuta.

 

CB: Cealaltă pasiune a ta sunt ştiinƫele juridice. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

 

MG: Eram sigură de mică că voi fii studentă la facultatea de Drept, și sunt foarte fericită de alegera pe care am facut-o. Îmi place pentru că Dreptul regulează societatea, nu doar legile juridice, ci cele morale, religioase sau proprile convingeri. Este foarte interesant să știi cum să le aplici, și de acea un anumit caz poate prezenta mai multe soluţii, fiind toate ele legale. Recent absolventă, cred că am făcut o bună alegere, de asemenea cred că mi se potrivește. Pe parcursul facultăţii, am optat să merg pe ramura dreptului public pentru că această disciplină nu se bazează pe relaţii ȋntre particulari. Profesorii la disciplinele de drept privat întotdeaună mă avertizau să nu aplic și sentimentele la rezolvarea conflictelor pe care le prezentau (doreau exclusiv legislaţia); mie îmi era greu să le separ, din acest motiv am optat pentru dreptul public.

 

CB: Cum ai ales o universitate din Spania? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

 

MG: Studiez în Spania pentru că locuiesc de mulţi ani aici, însă eu îmi doream să mă întorc în ţară, dar părinţii m-au sfătuit să îmi continui studile în străinatate. Nu foarte entuziasmată cu sfătuirea lor, am decis să fac ceva pentru a-mi îndeplini visul. Am creat un acord bilateral între Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Facultatea Rovira i Virgili –la care am studiat–, prin intermediul programului Erasmus+. Cu această ocazie mi-am îndeplinit dorinţa de a studia în ţară.

 

Nu am observat nicio conductă de diferenţă către mine. În opinia mea naţionalitatea nu a fost un aspect care să mă facă diferentă de colegii mei, deci suntem toţi la fel. Din contră, faptul că eram din altă ţară, a fost pozitiv pentru că cei de aici au putut să cunoască România prin mine. În legatura cu adaptarea mea, nu îmi amintesc foarte bine deoarece sunt de la vârsta de 7 ani în Spania, dar părinţi îmi spun că a fost foarte rapidă.

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 

MG: Există diferenţe, dar cu implementarea procesului Bologna, cu obiectivul de asigura un cadru comun pentru învățământul superior din Europa, cred că acestea s-au micșorat. Eu doresc să rămân, cu partea cea mai bună din ambele sisteme.

 

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

 

MG: Îmi doresc foarte mult să mă întorc acasă, după finalizarea masteratului. Statul român mi-a oferit și îmi oferă mai multe oportunităţi de viitor. Pe de o altă parte, faptul că toată familia e în Romȃnia (cu excepƫia mamei, care e cu mine în Spania) mă motivează de altfel să mă întorc. Familia este foarte importantă pentru mine și doresc să o am alături. Condiţiile în ţară sunt din ce în ce mai bune, eu îmi doresc dezvoltarea sistemului fiind în propriul sistem.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

 

MG: Fară îndoială, Sibiul. Este orașul meu natal și locul în care mă simt acasă, mă simt în pace. În fiecare an îl vizitez, principalul motiv este tatăl meu, dar și restul familiei și prietenii de la grădiniţă (încă păstrez legatura cu unii dintre ei). Sibiul este un oraș minunat, care îmi dă energie și care mă inspiră.

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

MG: Toate acestea, le extrag de la colegii mei, LSRS Spania este formată dintr-o echipă de oameni minunaţi, care îţi dau energie și insipiraţie pentru a implementa noi proiecte. Datorită lor, LSRS Spania este posibil. Ne dorim să ajungem la mai mulţi studenţi români care locuiesc în peninsulă. De asemenea să mărim filiala și implementarea de noi proiecte. Sperăm să poată lua forma și a “doua ediţie” a evenimentului Seara studentului romȃn.

 

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Mălina.

Și eu ȋţi mulţumesc Cristina, o zi frumoasă!

Interviu realizat de Cristina Bleorţu

Interviu Anca Bodzer-Coordonator adjunct

Anca Bodzeranca 2

 

 

CB: Anca, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns în LSRS Spania?

 

Încă din şcoala generală am început să fac voluntariat în Baia Mare, oraşul meu natal. Colaboram cu o Asociaţie în cadrul unor tabere de vară pentru copii unde îi ajutam să-şi facă temele, să înveţe engleză şi unde organizam diferite jocuri educative cu ei, atât în română cât şi în engleză. Mi-a plăcut enorm de mult experienţa, am repetat-o timp de câteva veri la rând, iar colectivul de voluntari se transformase într-un cerc de prieteni cu care organizam diferite activităţi sau călătorii în afara programului de voluntariat.

În Cluj-Napoca, pe durata facultăţii nu am făcut voluntariat deoarece studiam şi începusem să lucrez chiar din primul an ca traducătoare şi interpret pentru o companie privată, iar deseori călătoream în Spania. Mai târziu, dupa ce m-am mutat în Madrid pentru a realiza un masterat aveam mereu prezentă ideea de a continua cu voluntariatul, dar obţinusem o bursă pentru a lucra în laboratorul de limbi străine al universităţii în timp ce realizam masteratul, iar după terminarea masteratului am obţinut o bursă de doctorat. Pe toată perioada doctoratului timpul meu era din nou extrem de limitat la cercetarea ştiinţifică, precum şi la pregătirea şi predarea orelor la universitate. După ce am terminat redactarea tezei doctorale, am decis să iau legătura cu LSRS filiala Spania deoarece mi se părea ONG-ul perfect pentru mine, pentru a putea împărtăşi din experienţa mea şi a-i ajuta astfel pe alţi tineri români în procesul lor de informare despre studiile din Spania şi despre solicitarea burselor de studii, lucru care de-altfel nici pentru mine nu a fost deloc uşor şi mi-ar fi plăcut enorm de mult să fi putut avea ajutor în acest sens.

 

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

A fi voluntar  din punctul mei de vedere înseamnă a dedica o parte din timpul liber unei cauze care te umple sufleteşte, care te ajută să intri în contact  şi să te menţii într-o comunitate sau grup de oameni care au principii şi valori asemănătoare cu ale tale. Personal, consider că fiind vorba de o acţiune voluntară, implicaţia este pe măsura timpului disponibil, dar în acelaşi timp într-un mod matur faţă de celelalte persoane implicate (colegi voluntari, studenţi, persoane interesate de programele LSRS, etc.). De asemenea este important să se menţină doza de profesionism, chiar dacă este vorba despre un program de voluntariat.

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

Voluntarul este o persoană care alege să aloce o parte din timpul său unei comunităţi sau unor proiecte care au un impact pentru a comunitate anume, iar tocmai datorită libertăţii de a alege domeniul pentru voluntariat, sacrificiul timpului personal dedicat acelei cauze voluntare se transformă în satisfacţie.

 

CB: Cealaltă pasiune a ta este filologia. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

Într-adevăr filologia este una dintre pasiunile mele. De mică mi-a placut să citesc, mi-a plăcut literatura şi mi-au plăcut limbile străine. Ca atare, studiile universitare şi post-universitare pe care le-am realizat îmbină perfect cele două pasiuni: literatura şi limbile străine. La Cluj-Napoca am studiat Filologie engleză-spaniolă la Universitatea Babes-Bolyai, iar ulterior la masterat şi doctorat m-am centrat pe traducere şi interpretare pentru serviciile publice (spitale, judecătorii, şcoli, etc.), studii realizate la Universitatea din Alcala (Madrid).

 

CB: Cum ai ales o universitate din Alcalá de Henares? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

După cum menţionasem mai sus, pe parcusul facultăţii călătoream în Spania destul de des şi îmi plăcea foarte mult stilul de viaţă spaniol, iar Madridul devenise oraşul în care mă vedeam pentru următorii ani. Astfel, cu foarte puţin timp la dispoziţie între susţinerea licenţei şi obţinerea tuturor documentelor necesare pentru înscrierea la un masterat, am găsit un program specializat pe comunicare interculturală, traducere şi interpretare pentru serviciile publice, mi-am tradus toate actele necesare, mi-am depus candidatura şi am fost acceptată. Dat fiind faptul că acest masterat se realizează într-o combinaţie lingvistică de 7 limbi (arabă, chineză, franceză, engleză, poloneză, română şi rusă) nu m-am simţit niciodată ciudat, chiar dimpotrivă eram încântată să am colegi din 10-15 ţări: era ca şi cum lumea s-a concentrat în locul natal al lui Cervantes (Alcala de Henares).

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

Cred că diferenţele între cele două sisteme au fost diminuate datorită procesului Bologna.

Diferenţa majoră cred că se poate aprecia la nivel de burse de studii acordate, sistemul spaniol fiind mai bine dezvoltat şi cu un buget mai mare alocat în acest scop decât cel din România.

 

La nivel cultural, diferenţa cea mai remarcabilă este folosirea vs. nefolosirea pronumelui de politeţe. În Spania, studenţii se tutuiesc cu profesorii, iar profesorii la rândul lor se tutuiesc între ei. Acest lucru a fost puţin şocant pentru mine şi am avut nevoie de ceva timp să mă obişnuiesc.

 

 

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

Sincer, niciodată nu am negat ideea de a mă întoarce acasă, doar că deocamdată nu s-a ivit ocazia, sau mai bine spus, oportunităţile care mi-au fost oferite în Madrid m-au făcut să îmi prelungesc şederea aici.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

Cuvântul “acasă” pentru mine a căpătat cu timpul o conotaţie mai amplă: “acasă” este unde sunt părinţii şi sora mea, adică în Baia Mare. Dar, tot “acasă”  este şi locul unde eu mă simt bine şi unde am decis să locuiesc în anumite etape ale vieţii: la Cluj Napoca pe durata facultăţii, oraş în care mă reîntorc cu drag de fiecare dată, iar de 8 ani “acasă”  este sentimentul pe care îl experimentez în Madrid, unde prietenii foarte apropiaţi devin o a doua familie.

 

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

Pentru mine echipa LSRS a devenit un cerc de prieteni foarte apropiaţi şi importanţi şi împreună încercăm, pe de o parte, să contribuim la o imagine pozitivă a României, iar pe altă parte, să oferim mentorat tinerilor care doresc să studieze în Spania. Este extrem de interesant faptul că toţi din echipa LSRS Filiala Spania provenim din domenii diferite (medicină, marketing, psihologie, drept, politică, lingvistică etc.) şi ne complementăm precum piesele unui puzzle: ne sprijinim şi învăţăm unii de la alţii în mod constant. De fiecare dată când ne întâlnim dezbatem idei despre cum am putea avea şi mai mare vizibilitate şi impact asupra comunităţii de români din Spania. Tocmai de aceea, dorim să implementăm o sesiune de miniconferinţe/workshop-uri în care să abordăm diferite subiecte de interes pentru tinerii români care studiază sau ar dori să studieze în Spania. Intenţionăm să invităm speakeri din mai multe domenii atât din Spania cât şi din România şi sperăm ca tinerii să îşi facă curaj să asiste într-un număr din ce în ce mai mare la diferitele evenimente pe care le organizăm pentru ei.

 

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Anca.

Iţi multumesc mult şi eu.

 

Interviu realizat de Cristina Bleorţu

 

 

 

 

Interviu Oana Duma-Consilier Proiecte Interne și Externe

Oana Duma a fost voluntar ȋntr-un liceu din Spania, mai tȃrziu Ambasador UE ȋn Catalonia, iar ȋn acest interviu ne vorbeşte despre noua ei familia: LSRS Spania: “Energia vine din dorinta de a promova adevărata imagine a Romȃniei, dar şi din certitudinea că putem crea o adevărata comunitate a tinerilor romȃni din Spania. Pentru zilele ȋn care optimismul atinge cote minime şi aceste obiective par prea distante şi greu de obƫinut, ajunge o reuniune cu familia LSRS Spania pentru a-mi recupera ȋncrederea şi motivarea.”

 IMG-20161203-WA0017IMG_8058 - copia

 

CB: Oana, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns în LSRS Spania?

 

Primul contact cu voluntariatul a fost ceva atȃt de natural incȃt nu cred că i-am apreciat importanƫa. Mi-am petrecut adolescenƫa ȋntr-un orăşel din nordul Aragonului, care organizează anual o cursă ciclistă. Nu era niciun student ȋn liceul nostru care să nu fie implicat ȋn vreun fel ȋn organizarea cursei, chiar dacă se desfăşura, de obicei, la sfȃrşitul lunii mai (probabil cea mai solicitantă perioadă pentru orice student). Am făcut parte din echipa de tineri voluntari cȃƫiva ani la rȃnd, şi chiar dacă a fost o experienƫă extrem de pozitivă, cred că a fost motivată mai mult de sentimentul de apartenenƫă la comunitatea locală decȃt de o alegere conştientă.

Aceasta a venit mai tȃrziu, abia ȋn anul trei de facultate, cȃnd am descoperit programul EU Careers Ambassadors. Eram deja indrăgostită de ideea de a lucra ȋn cadrul Uniunii Europene, convinsă că, pentru mine, era modul cel mai adecvat de a ajuta la dezvoltarea proiectului european de integrare. Ideea care stă ȋn spatele acestui program este că fiecare student ales trebuie să fie format pentru a aduce la cunoştinƫa comunităƫii universitare din care face parte posibilităƫile de muncă şi practică pe care le oferă instituƫiile şi agenƫiile Uniunii Europene. Ca primă ambasadoare ȋn Catalonia, am avut şansa să ȋmi extind activitatea la nivelul ȋntregii regiuni. Primul rezultat a fost creşterea orelor de muncă, dar cel mai important a fost realizarea că, de fapt, ceea ce fac are un impact; incă mai primesc emailuri de la studenƫi care au fost admişi ȋn programe de traineeship sau care au decis să urmeze o carieră ȋn cadrul instituƫiilor europene.

LSRS a apărut ȋn viaƫa mea cam ȋn acelaşi timp. Experienƫa EU Careers mi-a deschis portile spre o lume plină de oportunităƫi, iar eu ȋmi doream să fac mai mult. Ȋmi doream mai ales să găsesc o modalitate de a-mi conecta pasiunea cu Romȃnia şi cu comunitatea de romȃni din Spania. Am dedicat nenumărate seri căutarii, şi pȃnă la urmă am ajuns pe pagina web LSRS. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă uit la poziƫiile disponibile, am fost ȋn al nouălea cer cȃnd am văzut că există o filială ȋn Spania care caută voluntari. Am aplicat fără să stau pe gȃnduri, astfel ȋncȃt cele două-trei săptămȃni care au urmat mi s-au părut eterne.  Acum, la mai bine de doi ani de la primul interviu cu Departamentul Filiale, sunt mȃndră să pot spune că fac parte din superba familie LSRS Spania.

 

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

 

Hasta que los sentimientos le nublen el juicio. Personal, nu pot să nu mă implic emoƫional ȋn proiectele de voluntariat la care particip. Consider că e ceva pozitiv, atȃta timp cȃt reuseşti să ȋƫi ƫii ȋn frȃu emoƫiile. Altfel, oricȃt de nobile ar fi intenƫiile voluntarului, pot duce la disfunctionalitaăƫi şi neȋnƫelegeri ȋn echipă care să pună ȋn pericol ȋntreg proiectul. 

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

 

Cred că voluntarul e o persoană ca oricare alta. Ȋl diferenƫiază de restul faptul că a găsit cauza pentru care consideră că merită să lupte şi care l-a contagiat de dorinƫa de a face voluntariat. După părerea mea, toti avem “virusul” voluntariatului, trebuie doar activat.  

 

CB: Cealaltă pasiune a ta sunt ştiinƫele politice. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

 

Am ascultat-o pe mama. Cȃnd a trebuit sa aleg specializarea la liceu, mi s-a spus că pot face orice ȋmi doresc, aşa că am hotărȃt să continui cu ştiinte şi tehnologie. Urma să studiez arhitectura, dar mama, dupa ce mi-a observat străduinƫa lipsită de orice talent, mai ales la desen tehnic, m-a trezit la realitate. Am ales ştiintele politice şi am avut noroc, nu doar pentru că am găsit disciplina care mi se potrivea, ci şi pentru că m-a ajutat să ȋmi descopăr alte pasiuni nu mai puƫin importante, precum integrarea europeană si politica internaƫională.  

 

CB: Cum ai ales o universitate din Madrid? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

 

Atunci cănd am decis sa ȋmi completez formarea de politolog cu un master in politica internationala, am stiut ca prima optiune va fi Madrid. Chiar daca descentralizarea statului spaniol prezinta multe oportunitati si la nivel regional, atunci cand esti pasionata de politica externa, securitate si aparare, nu ai alta optiune decat sa alegi capitala. Eu oricum sunt indragostita de Madrid.

 

In cei zece ani de cand traiesc in Spania, nu am experimentat un tratament mai rece din partea spaniolilor pentru ca sunt romanca.  De la bun inceput, scopul meu a fost sa ma integrez complet.  A fost mai greu in primele zile de scoala, cand frica de necunoscut m-a facut sa ignor primele incercari de apropiere a colegilor spanioli si sa caut compania celor romani.  Dar imi amintesc ca m-am gandit ca daca nu ma integrez, nu voi reusi sa transform oraselul ala de la poalele Pirineilor in acasa. Nu mi-a trebuit mult sa trec peste timiditatea initiala si sa imi gasesc locul.

 

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 

Da, notabile. Sistemul de evaluare e cel care m-a impresionat cel mai mult in primul an de scoala. In Romania, tezele care iti puteau da media generala peste cap, in Spania nu exista. Mai mult decat atat, nota finala poate sa nu coincida cu notele din examene, pentru ca exista un procentaj alocat prezentarilor orale, altul pentru lucrarile in grup, altul pentru participarea activa in clasa, si asa mai departe. In general, se pune mult accent pe dezvoltarea competentelor ca si complement al cunostintelor.

De asemenea, relatia profesor – elev e foarte diferita. Cu putine exceptii, cea mai notabila fiind doamna invatatoare, in Romania exista un zid intre profesori si elevi. Aici nu. Autoritatea detinuta de profesor nu il impiedica sa se apropie de elevi, sa permita un tip de dialog care sa ajute la dezvoltarea elevului; e dispus sa negocieze, de la data examenului pana la procentajele alocate fiecarei activitati. In plus, tratamentul primit de elevi este de obicei personalizat, cel putin in sistemul pre universitar, si sunt ascultati, chiar si cu riscul de a transforma o ora de filozofie intr-o discutie “del corazón”.

 

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

 

M-as intoarce sa profesez acasa daca as observa dorinta de schimbare a poporului roman clar exprimata prin vot. Chiar si asa, sunt multe motive pentru a continua in strainatate, de la sistemul de sanatate pana la cel de educatie, fara sa uitam, bineinteles, starea infrastructurilor si modul in care functioneaza administratia publica. Dar atunci cand romanii vor decide ca s-au saturat de situatia actuala, cand isi vor manifesta dorinta la vot, atunci as fi dispusa sa ma intorc si sa lupt alaturi de cei de acasa pentru a ne asigura ca Romania urmeaza directia adecvata spre viitor.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

 

Oraselul din nordul Spaniei a fost acasa in ultimii zece ani, alaturi de familie si de prietenii care mi-au fost aproape de la inceput.

 

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

Energia vine din dorinta de a promova adevărata imagine a Romȃniei, dar şi din certitudinea că putem crea o adevărata comunitate a tinerilor romȃni din Spania. Pentru zilele ȋn care optimismul atinge cote minime şi aceste obiective par prea distante şi greu de obƫinut, ajunge o reuniune cu familia LSRS Spania pentru a-mi recupera ȋncrederea şi motivarea.

Uneori e frustrant, mai ales cand te gandesti la efortul pe care il depunem pentru a atrage atentia unui mic colectiv de tineri, cand numarul total al romȃnilor care traiesc in Spania e foarte ridicat. Oricum ar fi, nu ne dăm bătuƫi aşa de uşor. Pregatim diverse proiecte, atȃt individual cȃt şi in colaborare cu alte asociaƫii spaniole, prin care sperăm să ajungem la cȃt mai multi tineri. Ne dorim sa ne mărim vizibilitatea şi impactul pe care il au proiectele noastre si, bineinteles, vrem ca familia LSRS Spania să crească. Asta e motivarea din spatele proiectelor care vizeaza apropierea echipei LSRS Spania de comunitatea romȃna din Spania. Nu mai putin important e proiectul “Seara studentului roman” a cărei prima ediƫie s-a desfaşurat ȋn decembrie si pe care vrem să ȋl mentinem ca traditie anuala.  

 

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Oana.

Interviu realizat de Cristina Bleorţu

Interviu Mara Cristiana Cicic-Mușat-, Voluntar LSRS Spania

Mara este studentă la Drept şi ȋn acest interviu ne vorbeşte despre activitatea sa ca voluntar: “Cred că un voluntar trebuie să se implice foarte mult deoarece trebuie să dăruiasca din timpul lui, din informaƫiile, experienƫa şi abilităƫile pe care le deƫine. Probabil că nu toƫi voluntarii deƫin astfel de lucruri, dar nu-i nimic, deoarece prin voluntariat ȋnveti lucruri noi, cunoşti persoane noi  şi, numai implicȃndu-te, poƫi să te autodepăseşti ca persoană şi să faci parte dintr-o familie de oameni minunaƫi. “

IMG-20170405-WA0009

 

CB: Mara, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns în LSRS Spania?

Ideea de a face voluntariat mi-a venit ȋntr-o seara citind un articol pe internet. Sunt o persoana căreia ȋi place să facă lucruri noi şi am zis să ȋncerc şi eu ceva diferit. Nu eram ȋncă decisă din ce organizaƫie să fac parte cȃnd am observat că o fostă colegă din Romȃnia dăduse “Like” la mai multe postări ale LSRS Romȃnia pe Facebook. Acele postări mi-au atras atenƫia şi m-am hotărȃt să cercetez un pic şi aşa am aflat că există şi LSRS Spania. Dar cum nu ştiam ȋncă dacă e ceva adevărat, am mai aşteptat puƫin şi cȃnd au avut loc şi cȃteva evenimente organizate de LSRS Spania am asistat şi eu la acele evenimente, astfel putȃnd să cunosc mai bine Liga. Dupa aceea, am vorbit cu coordinatoarea şi uite aşa am reuşit să fac şi eu parte din LSRS Spania 😉 .

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

Cred că un voluntar trebuie să se implice foarte mult deoarece trebuie să dăruiasca din timpul lui, din informaƫiile, experienƫa şi abilităƫile pe care le deƫine. Probabil că nu toƫi voluntarii deƫin astfel de lucruri, dar nu-i nimic, deoarece prin voluntariat ȋnveti lucruri noi, cunoşti persoane noi şi, numai implicȃndu-te, poƫi să te autodepăseşti ca persoană şi să faci parte dintr-o familie de oameni minunaƫi.

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

Da, cred că voluntarul e atȃt alesul, cȃt şi alegătorul propriului destin.

 

CB: Cealaltă pasiune a ta este dreptul. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

Am decis să urmez o astfel de facultate pentru că ȋmi plac legile. Cred că legile sunt făcute pentru trei categorii de oameni: cei care trec peste lege, cei care trec pe sub lege şi cei care se lovesc de ea. Eu am ales să studiez legile pentru că mai apoi să ajut persoanele care au nevoie să le cunoască.

 

CB: Cum ai ales o universitate din Madrid? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

Nu eu am ales o universitate din Madrid, ci ea m-a ales pe mine. Nu, nu m-au privit cu distanƫă la ȋnceput deoarece universitatea se distinge de alte universităƫi prin diversitatea etnică şi culturală. Da, la ȋnceput mi-a fost greu, dar cu timpul m-am adaptat.

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 Eu cred că da. Am venit aici cu o vȃrstă fragedă, la 13 ani. Am fost dată la liceu, deşi ȋn Romȃnia trebuia să trec ȋn clasa a 7-a. Aici, profesorii nu sunt aşa exigenƫi şi impunători ca ȋn Romȃnia, dar la facultate totul se schimbă deoarece trebuie să dai tot ce ai mai bun din tine ca să reuseşti.

 

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

Presupun că m-aş ȋntoarce ȋn aceleasi condiƫii pe care le vrea orice tȃnăr de vȃrsta mea: un serviciu stabil care ȋƫi asigură un trai mai bun. Şi prin “trai mai bun” mă refer la o slujbă care să ȋƫi asigure mai mult decȃt salariul minim pe economie şi o viaƫă cȃt de cȃt acceptabilă ca sa nu fii nevoit ca, mai tȃrziu, să pleci din nou din ƫară.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

Pentru mine, locul cel mai apropiat este parcul Retiro, situat ȋn inima Madridului şi care te face să te simƫi ca acasă.

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

Ȋncerc din puƫinul timp pe care ȋl am să dedic o parte voluntariatului şi aşa să am satisfacƫia lucrului bine făcut. Nu este nimic greu atunci cȃnd eşti ȋnconjurat de oameni minunaƫi şi speciali care fac ca fiecare zi să pară deosebită. Pe viitor avem o mulƫime de planuri şi idei. Sperăm sa devenim o echipă cȃt mai mare, să facem şi un “day trip” şi alte evenimente plăcute. Asta e secret, dar sperăm să vă surprindem, poate ȋntr-o zi, chiar cu vocea noastră.

 

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Mara.

Si eu iti mulƫumesc, Cristina.

 

Interviu realizat de Cristina Bleorţu

Interviu Lavinia Popescu-Consilier Dezvoltare

Lavinia e unul dintre voluntarii noi ai Filialei. Ea a ales să fie LSRS după participarea la un eveniment organizat ȋn Madrid: “Experienţa cu LSRS a început printr-o frumoasă întâmplare, eu participând la un eveniment de al lor fără să cunosc ceea ce fac ei. Mi s-a părul absolut genială atât ideea, cât şi echipa din filiala Spania.”

FullSizeRender

 

FullSizeRender(1)

 

 

 

CB: Lavinia, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns în LSRS Spania?

 

LP: Îmi aduc aminte cum de mic copil şcoala la care studiam ȋn Tulcea (Colegiul Dobrogean “Spiru Haret”) avea diferite programe de voluntariat, unul dintre ele era sa vizităm un orfelinat petrecȃndu-ne ziua cu copii de acolo. M-a emotionat bucuria pe care mi-au transmis-o, intelegând că printr-un mic gest poţi să faci persoanele să se simtă bine. În momentul acela am dezvoltat ceva în mine, pasiunea pentru a ajuta oamenii.

Experienţa cu LSRS a început printr-o frumoasă întâmplare, eu participând la un eveniment de al lor fără să cunosc ceea ce fac ei. Mi s-a părul absolut genială atât ideea, cât şi echipa din filiala Spania.

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

 

LP: Cred că un voluntar trebuie să se ȋmplice până unde simte pentru că numai astfel în orice moment face ceea ce îi place. Când alegi sa fii voluntar, alegi să te implici atât profesional, dar mai mult personal.

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

 

LP: Nu trebuie să îndeplineşti numeroase caracteristici pentru a fi voluntar, este vorba de sentimentul de a ajuta. Să iasă din inima tot ce faci. E simplu, o persoană altruistă.

 

 

CB: Cealaltă pasiune a ta este psihologia. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

 

LP: De la 12 ani ştiam că pasiunea mea este să fiu înconjurată de oameni pe care să-i ajut şi să-i sustin. De-a lungul anilor, în ciuda faptului că mulţi dintre profesori mă descurajau să nu ȋmi urmez pasiunea pentru că “nu este o meserie de viitor”, am simţit întotdeauna că meseria mea într-un viitor va fi cea de psiholog şi nu am simţit în niciun moment că am greşit. Ȋn prezent feedback-ul pe care îl primesc îmi umple inima cu tot mai multă energie care, de altfel, mă ȋmpinge să ȋmi îndeplinesc visul.

 

CB: Cum ai ales o universitate din Castellón? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

 

LP: Aflându-mă de 12 ani în Spania am cunoscut în profunzime sistemul spaniol. În niciun moment nu mi-a fost dificil să mă adaptez, fiind înconjurată întotdeauna de persoane cu un profesionalism impecabil. Romȃnii stârneau controverse cȃnd am venit eu în Spania, erau multe comentarii despre noi ca popor, dar rămân cu ideea că profesorii mi-au oferit comfortul şi ustensilele necesare pentru a mă adapta rapid şi a învăţa cat mai multe.

 

Admiterea la Universitatea din Castellón a fost însă o frumoasă coincidenţă. Nefiind acceptată la Universitatea din Valencia, destinul m-a dus la Castellón să-mi urmez pasiunea. După primul an am avut ocazia să mă mut la Valencia şi să-mi continui studiile acolo, dar experienţa mea cu Universitatea din Castellón a fost atȃt de frumoasă în primul an, încȃt am decis să continui acolo toţi aceşti ani, ȋn fiecare zi avȃnd de străbătut 120 km dus-intors.

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 

LP: Cred că da. Atȃt aspecte negative, cȃt si pozitive. Cel mai mult m-a impresionat educaţia emoţională pe care spaniolii o primesc. Persoane deschise, calde şi pline de viaţă…

 

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

 

LP: În condiţia în care aş avea o dezvoltare profesională cu privire la numeroase proiecte de investigaţie. O ţară care îmi oferă posibilitatea de a-mi îndeplini visele, este o ţară în care aş putea locui.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

 

LP: Nu există un loc anume de care să fiu ataşată. Prefer sa văd lumea ca un loc ideal unde aş trăi, indiferent de ţara, cred că fiecare colţişor ne poate oferi o experienţă unică de a ne cunoaşte şi de a experimenta.

 

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

LP: Cȃnd faci ceea ce îţi place scoţi timp de unde nu îl ai şi în niciun caz nu este greu. Ideea noastră este să fim din ce în ce mai cunoscuţi, să formăm o echipă puternică care să ajungă la cȃti mai mulţi studenti care au nevoie de noi. Să facem evenimente cu şi despre studentii romȃni, să-i susţinem şi să le facem cunoscute diferitele proiecte.

 

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Lavinia.

LP: Multumesc frumos 🙂

Interviu realizat de Cristina Bleorţu

Interviu Adrian Semenciuc: Consilier Media și Design

Adrian, singurul bǎiat din Filiala Spania, ne vorbește despre experienţa lui ca voluntar: „Îmi place să cred că toți facem voluntariat. Desigur, uneori nu ne dăm seama că suntem voluntari, dar într-o mai mică sau mai mare măsură, cred că toți suntem voluntari. Fie că ajuți o persoana oarbă să traverseze strada, plantezi copaci într-o zonă defrișată, strângi mizeria de pe albia unui râu sau îți dedici o parte din timp contribuind la dezvoltarea unui proiect gândit pentru studenți – așa cum este Liga Studenților Români în Străinătate – din punctul meu de vedere, este tot voluntariat. De asta imi place să cred că toți facem voluntariat, pentru că într-un fel sau altul dedicăm timp și energie unui obiectiv de pe urma căruia vor beneficia multe persoane.”

Adrian Semenciuc

 

CB: Adrian, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns Consilier de Comunicare?

 

AS: Așa cum am mai spus și în alt interviu, primul contact cu voluntariatul l-am avut în anii de liceu. Am făcut voluntariat la o asociație care își propunea să ajute cât mai mulți copii care aveau o situație dificilă în familie, să-și facă temele pentru acasă și să-i desprindă, chiar și pentru o jumătate de oră, de gândurile și grijile din familie.

Cu LSRS Filiala Spania, aș putea spune că a fost ”dragoste la prima vedere”, pentru că a fost prima oportunitate care mi-a ieșit în cale aici în Madrid și cred că e și cea mai bună pentru mine. Din punctul meu de vedere, integrarea mea în LSRS Filiala Spania a fost una cât se poate de fluidă: în februarie 2016 am participat pentru prima dată la un eveniment organizat de LSRS Filiala Spania în Azuqueca de Henares (o localitate din apropierea Madridului), iar la sfârșitul lunii noiembrie 2016 am devenit voluntar al filialei. Din perspectiva mea, eu mă consideram parte din colectivul LSRS Filiala Spania înainte ca formalitățile să se finalizeze. Spun asta pentru că Alexandra Sava (actualul coordonator al filialei) și Anca Bodzer (actualul coordonator adjunct al filialei) m-au făcut să mă simt ca între prieteni: pe lângă faptul că mă ajutau cu diferite chestii legate de dorința mea de a face un master aici în Madrid, mă invitau să iau parte la ieșirile lor și să ne cunoaștem.

Primele evenimente în care m-am implicat în organiare, mi-au oferit posibilitatea de a-mi ajuta colegele într-un mod cât se poate de plăcut mie: sarcina mea era să fac fotografii în timpul evenimentelor. De aici și până a fi încurajat să aplic pentru o poziție în Departamentul de Comunicare, nu a fost cale lungă. Îmi doream să ajut organizația, așa că am îndrăznit să îmi asum responsabilitățile unui consilier, și anume Consilier Media și Design din cadrul Departamentului de Comunicare.

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

 

AS: Până în momentul în care uită care e scopul său, ca voluntar. Părerea mea este că atunci când deviezi de la obiectivul, misiunea și viziunea organizației din care faci parte, și cauți doar beneficii personale fără să te intereseze cei din jur, e timpul să iei o pauză, să stai de vorbă cu tine și să analizezi ceea ce îți dorești să faci în continuare. Consider că e mai bine să renunți la ideea de voluntariat dacă nu mai ești convins că ceea ce faci în organizație este în concordanță cu planurile acesteia.

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

 

AS: Hmm… Nu. Îmi place să cred că toți facem voluntariat. Desigur, uneori nu ne dăm seama că suntem voluntari, dar într-o mai mică sau mai mare măsură, cred că toți suntem voluntari. Fie că ajuți o persoana oarbă să traverseze strada, plantezi copaci într-o zonă defrișată, strângi mizeria de pe albia unui râu sau îți dedici o parte din timp contribuind la dezvoltarea unui proiect gândit pentru studenți – așa cum este Liga Studenților Români în Străinătate – din punctul meu de vedere, este tot voluntariat. De asta imi place să cred că toți facem voluntariat, pentru că într-un fel sau altul dedicăm timp și energie unui obiectiv de pe urma căruia vor beneficia multe persoane.

 

CB: Cealaltă pasiune a ta este marketingul. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

AS: Marketingul e mai mult decât o pasiune. Pot spune că fotografia este o pasiune pentru că mă relaxez atunci când fotografiez.

 Nu mi-a fost greu să mă decid. Având în vedere că am absolvit Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” din Suceava, mi-am dorit să continui studiile pe aceeași linie, iar la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava am găsit ceva ce mi s-a potrivit: specializarea Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică. Aveam de ales între a pleca la Cluj, București sau Iași și a rămâne în Suceava. Am ales să rămân, însă mi-am propus încă de la început să fac mai mult decât aș fi făcut dacă plecam din Suceava. Unul dintre obiectivele mele principale a fost ca în cei trei ani de studenție să am cel puțin o experiență internațională. Iar în al doilea semestru din primul an am bifat acest obiectiv: am beneficiat de o perioadă de trei luni de practică în Mallorca.

 

CB: Cum ai ales o universitate din Madrid? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

 

AS: În anul doi de studii de licență am ochit o altă oportunitate de a avea o experiență internațională: programul Erasmus+. Îmi doream să îmi demostrez că pot mai mult și asta m-a motivat să aplic. Dacă în Mallorca am fost acompaniat de alți doi colegi din grupă, acum eram singurul care încerca o nouă experiență. La finalul prezentării programului știam unde voi merge: Madrid. Era singura opțiune pentru mine. Deși puteam merge la Universitatea Castilla La Mancha,  nu vedeam asta ca și ”planul b”, iar oricine încerca să mă convingă că în altă țară e mai bine decât în Spania, era în zadar. Îmi ziceam în gând: ”Voi fi acceptat la universitatea din Madrid! În altă parte eu nu vreau.” și în cele din urmă, am fost acceptat la Universidad Rey Juan Carlos din Madrid pentru un semestru. Nu a trecut mult din primul semestru și eu știam ce vreau în continuare: să extind experiența Erasmus+ și pe semestrul doi al ultimului an de studii de licență. Știam că pot beneficia de o prelungire și am vrut să profit de acestă ocazie. Am ales Spania pentru că am mai fost aici de câteva ori înainte. Pot spune că am fost influențat și de faptul că mă descurcam cât de cât cu spaniola, după cele trei luni petrecute în Mallorca. Însă am vrut Madrid și nu Castilla La Mancha pentru că dacă tot era să am parte de o asemenea experiență, să fie cea mai bună posibilă. A fost o alegere pe principiul ”totul sau nimic”.

Orice început, consider că e greu. Am cunoscut aici și persoane (nu neapărat spanioli) care după ce le-am răspuns că sunt din România nu mi-au mai pus altă întrebare și au evitat să mă ajute; însă majoritatea persoanelor pe care le-am cunoscut nu mă priveau cu distanță, dimpotrivă, mă felicitau pentru faptul că în fiecare zi când veneam la cursuri eram îmbrăcat la cravată. Făceam asta din respect pentru instituția în care intram, pentru profesori și colegi, dar și pentru că îmi place. Nu cred că haina îl face pe om, dar cred în comunicarea nonverbală.

Eu zic că nu mi-a fost greu să mă adaptez sistemului spaniol. Ținând cont că am vrut să prelungesc stagiul Erasmus+ – chiar dacă între timp trebuia să lucrez la lucrarea de licență – iar la începutul semestrului doi știam că vreau să fac masterul în Madrid. Dacă îmi era greu să mă adaptez, îmi era suficient un singur semestru de Erasmus+ și mă întorceam în Suceava.

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 

AS: La întrebarea asta cred că tu ești mai în măsură să poți da un răspuns cât mai corect și complet. Eu doar o să-ți spun câteva diferențe care nu știu cât sunt de importante, însă mie mi-au atras atenția. Cred că prima diferență care am sesizat-o a fost îmbrăcămintea studenților. Ca să nu intru prea mult în detalii, o să spun doar că nu mi s-a întâmplat o singură dată să fiu salutat pe holuri de personalul universității sau chiar de profesori, care după ce intrau în sala de curs își dădeau seama că nu sunt un coleg de-al lor, ci unul dintre studenți. O altă diferență e relația dintre student și profesor: am observat că, de obicei, aici studentul îi spune pe nume profesorului, iar acesta la rândul său folosește aceeași formulă. Nu știu dacă e mai bine sau mai rău, dar cu siguranță sunt avantaje și dezavantaje. Încă o diferență pe care vreau să o menționez, e faptul că la majoritatea cursurilor, cam de fiecare dată aveam o parte practică care ocupa mai mult timp decât teoria. Și aici aș putea spune că, personal, îmi place mai mult când îmi sunt explicate definițiile, îmi sunt arătate exemple reale pe care pot să le studiez ca să înțeleg mai bine un anumit concept și sunt pus în situația de a rezolva un exercițiu practic sau de a-mi exprima opinia folosindu-mă de teorie. Cred că la acest capitol, sistemul de învățământ românesc are de dat o restanță, deși studenții spanioli îmi spuneau că e prea multă teorie și prea puțină practică în sistemul lor (semn că e loc de mai bine).

  

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

 

AS: Idealul meu nu e să am o profesie. Visul meu nu e să ocup un loc de muncă (unii ar adăuga: ”sigur”) și să lucrez pentru a împlini visul altcuiva. Desigur, până la vis, nu exclud varianta de a lucra o perioadă de timp. Sunt convins că și un loc de muncă are rolul său în dezvoltarea mea, așa cum și voluntariatul îl are, însă eu îmi doresc să îmi creez acea libertate financiară. În România m-aș întoarce să profesez atunci când mă voi simți capabil să aduc cu mine suficientă valoare astfel încât să se îmbunătățească lucrurile și să fiu convins că ceea ce fac e benefic pentru mine și pentru cei din jurul meu.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

 

AS: Pentru mine locul cel mai apropiat e sânul familiei. Acolo mă simt cel mai bine. Nu contează dacă sunt în Suceava sau în Madrid, atâta timp cât sunt lângă cei pe care îi iubesc și mă iubesc necondiționat, fără încetare.

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

AS: Toată energia, seva și determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania, mi le iau de la voi, ceilalți voluntari. Atmosfera și relațiile care se crează între noi, aduc odată cu ele și ceea ce am nevoie pentru a participa cât mai activ la ceea ce se întâmplă în filială. E frumos atunci când vezi că lucrurile se mișcă și știi că ai contribuit și tu cât de puțin la organizarea unui eveniment sau orice altă activitate. Așa cum am spus și mai devreme, orice început este greu, dar când vezi rezultatul parcă nu mai pare atât de greu și prinzi curaj.

Deși nu sunt de foarte mult timp în filială, am avut oportunitatea de a participa la organizarea câtorva evenimente, printre care și ”Seara Studentului Român în Spania”, eveniment aflat la prima ediție și sper să pot participa la cât mai multe ediții de acum înainte. Pe viitor planurile noastre au ca obiectiv atragerea unui număr cât mai mare de studenți români pentru a le oferi posibilitatea să se cunoască între ei și să formăm o comunitate de tineri români.

CB: Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Adrian.

AS: Cu mare drag, Cristina! Succes și spor în toate! O zi productivă vă doresc ție și celor ce citesc aceste rânduri!

Interviu realizat de Cristina Bleorţu

Interviu-Alexandra Sava

 

Alexandra Georgiana Sava, studentă la Medicină, care în curȃnd îşi va începe rezidenţiatul în Spania: [M]ă voi întoarce atunci când statul nu își va mai bate joc atât de personalul medical, cât și de pacienți.  Nu vreau să fiu pusă în situația de a nu putea ajuta pe cineva doar din considerentul că nu avem, sau nu există sau că nu putem. 

 10428366_10204387436428958_612775868281060176_o

Alexandra Sava -Coordonator ( Madrid)

Alexandra Sava -Coordonator ( Madrid)

 

 

 

 

Alexandra G. Sava este unul dintre studenţii care a decis să studieze în Spania. Ȋn acest interviu ne va povesti despre cele două pasiuni ale sale: medicina şi voluntariatul, axȃndu-se mai ales pe funcţia sa de coordonator al Ligii Studenţilor Romȃni din Străinătate (LSRS), Filiala Spania şi ne va spune ce planuri are pentru a-i convinge pe cei 5000 de studenţi romȃni să se alăture comunităţii LSRS (Spania).

 

 

CB: Alexandra, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns coordonatoarea Filialei LSRS Spania?

 

AS: Am fost atrasă de voluntariat încă din primii ani de facultate. În această idee am făcut parte dintr-un ONG  de medicinişti, mai întâi la nivel local în Madrid, în cadrul facultății, mai apoi la nivel național având funcție de webmaster în cadrul IFMSA Spain. Deși îmi plăcea ceea ce făceam mereu aveam în gând și comunitatea studenților români și îmi doream să fac parte dintr-un ONG dedicat lor. Așa că m-am pus pe căutat și cum auzisem că în străinătate există această ligă a studenților am căutat și pentru Spania însă, din păcate, nu am obținut prea multă informație. Însă  speranța încă îmi era vie și îmi doream mult să pot ajuta și alți studenti, să le ofer puțin sprijin deoarece eu nu  am avut parte de așa ceva, deși era primordial.  Așa am ajuns să particip la un eveniment organizat de LSRS Spania la ambasadă neștiind exact cu ce se ocupă și ce oferă deoarece informația găsită era destul de săracă, urmând ca pe viitor să fac deja pasul și să aplic oficial pentru postul oferit la vremea aceea: reprezentant  LSRS Spania. Timp de 2 ani am încercat să îmi pun amprenta în comunitate, am participat la diferite ședințe și evenimente, mi-am făcut contacte și în final am reușit împreună cu echipa  să organizez primul eveniment marca LSRS în Madrid. În tot acest timp am făcut parte din proiectul Young Leaders, m-am implicat în proiecte de tipul SmartInternships, Mentorat. Toate aceste experiențe m-au ajutat să cresc ca și voluntar, să îmi doresc să fac cât mai mult pentru comunitatea noastră și bineînțeles cum să ajut la consolidarea relației dintre studenții români din Spania, pentru că oriunde vor merge ei sunt adevărații ambasadori în diaspora.  Când am văzut oportunitatea de a trece de la voluntar la coordonator am știut că e ceea ce îmi doresc, am știut că prin muncă și lucru în echipă pot duce mai departe filiala noastră. Prin urmare am continuat să evoluăm, suntem în creștere, suntem mult mai vizibili, am ajuns să fim urmăriți de foarte multe persoane și cu ajutorul și sprijinul instituțiilor statului am reușit să organizăm evenimente speciale, toate acestea datorită echipei și  efortului depus.  

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

 

AS: Cred că un voluntar trebuie să se dedice atât cât îi permite timpul, însă  dacă decide să dedice un minut, acel minut trebuie dedicat 100%. Este important ca  tot ceea ce se face să se facă cu simț de responsabilitate și fără intentii ascunse.  A fi voluntar, ca totul în viață, are multe beneficii însă și sacrificii.

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

 

AS: Voluntarul este o tipologie aparte.  Este o persoană altruistă ce preferă să rupă timp din viața lui pentru a-l dărui unui  scop sau cauze.  Cred cu tărie că este un cadou nepretuit pentru că e vorba  de timp din viața lui pe care niciodată nu îl va putea recupera.  Deci da, voluntarul este un ales! Multi vor  să fie,  însă puțini reușesc.

 

CB: Cealaltă pasiune a ta este medicina. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

 

AS: Am tot  răspuns la această întrebare încă din momentul în care în clasa  a XII-a ne întreba dirigintele  ce facultate vrem să urmăm. Eu am terminat colegiul de informatică la specializarea mate-info intensiv, însă în clasa XII-a m-am îndrăgostit de anatomia umană, așa că am decis ca la BAC să înlocuiesc informatica cu biologia. După examen, am decis să aplic  la medicină, asta îmi doream, având ca plan  de rezervă dreptul .

 

CB: Cum ai ales o universitate din Madrid? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

 

AS: Am ales Madrid  și Complutense  pentru că părinții erau aici deja și pentru că universitatea era una dintre cele de prestigiu.  Admit faptul că nu știam spaniolă, prin urmare trebuia să fac un curs pentru a putea să mă prezint exact așa cum trebuie la facultate  Am urmat cursuri de spaniolă am obținut diplomă DELE  de la institutul Cervantes,  însă cu toate  acestea  mi-a fost foarte greu în  primul an de facultate.  Nu  înțelegeam ce spuneau profesorii, colegii vorbeau  prea repede,  iar studiul era dificil: citeam în spaniolă, traduceam și memoram în română, apoi traducem în spaniolă, astfel încât să înțeleg, însă să și memorez.  Am avut perioade destul de grele, mă simțeam copleșită de situație, însă nu am renunţat niciodată.

Pot spune că m-am integrat destul de bine în comunitate, deși au existat  persoane cu care pur si simplu nu  am  putut empatiza.

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 

AS: Sincer nu  îmi permit să fac o comparație  pentru că nu  am experimentat facultatea în România și nici liceul în Spania.  Însă din ceea ce am observat și din ceea ce mi s-a spus prin prieteni sau cunoștințe, diferența majoră este practica.  În timp ce în România  se pune accent  pe teorie  și cam atât, aici se pune accent și pe practică.  Ba mai mult, există tot felul de activități extracurriculare, de voluntariat  ce  îi formează pe tineri  pentru viitor.  Le oferă ateliere și seminarii pentru  a se dezvolta și personal, nu doar profesional.  O altă diferența este relația profesor-elev/student, bazată pe respect reciproc;  nu există acea  distanță pe care o găsim acasă.

  

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

AS: M-am gândit deseori la acest aspect, însă așa cum am mai spus în  repetate ocazii mă voi întoarce atunci când statul nu își va mai bate joc atât de personalul medical cât și de pacienți.  Nu vreau să fiu pusă în situația de a nu putea ajuta pe cineva doar din considerentul că nu avem, sau nu  există sau că nu putem.  Medicina este o știință ,însă viața oamenilor depinde de noi, pentru că  ei își pun viața în mâinile noastre și nu ne permitem luxul de a da din umeri  sau  de a nega dreptul lor la viața doar din considerentul că nu avem. Responsabilitate noastră și obligația  noastră morală și etică este să oferim pacientului tot ceea ce ne stă în putință, însă niciodată constrânși  de un stat ce nu pune valoare pe ceea ce este de neprețuit: viața umană.  Spitalele din țară sunt slab aprovizionate, bolnavul vine cu medicamente și pijamale de acasă, personalul medical nu este recompensat just pentru profesia lor, altfel sunt nevoiți să accepte acele  plicuri pentru a trăi decent. Relația medic-pacient este una paradoxală și se fac greșeli din ambele părți.  Toate acestea trebuie schimbate pentru că lucrurile nu trebuie să fie așa: nu pacientul trebuie să recompenseze personalul medical pentru servicii, ci statul. Nu pacientul vine cu medicamente, pijama, pernă etc de acasă,  ci i le oferă spitalul, gratis.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

 

AS: Sunt născută în Suceava și acest loc vă rămâne foarte apropiat sufletului meu. Însă sunt mândră că sunt româncă  și fiecare colţișor din țară pe care l-am vizitat mi-a rămas drag și mă leagă amintiri plăcute.  Bucovina însă rămâne, nu ai cum să scoți țara fagilor din sufletul meu.

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a coordona Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

AS: Ceea ce mă motivează este echipa și colegii mei. Sunt niște oameni deosebiți și sunt convinsă că împreună vom face lucruri mărețe.  Mereu am plecat de la ideea că toți suntem egali și că e important ca fiecare să facă ceea ce îi place. Mă bazez pe transparență, mă motivez alături de ei să facem evenimente cu adevărat importante pentru comunitate, evenimente din care să putem învăța, să putem crește  și  de ce nu  să ajutăm România să fie țară pe care o dorim.  Suntem puși pe lucruri mărețe, vrem să consolidăm comunitatea studenților, vrem să interacționăm între noi, ba chiar cu cei ce deja au afacerile lor, astfel încât să oferim studenților o idee de viitor.

Așa că pentru cei curioși și pentru cei ce vor să facă o diferență, îi așteptăm să ne contacteze sau  de ce nu chiar  în  echipă!

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Alexandra.

Interviu realizat de Cristina Bleorţu