Interviu Anca Bodzer-Coordonator adjunct

Anca Bodzeranca 2

 

 

CB: Anca, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns în LSRS Spania?

 

Încă din şcoala generală am început să fac voluntariat în Baia Mare, oraşul meu natal. Colaboram cu o Asociaţie în cadrul unor tabere de vară pentru copii unde îi ajutam să-şi facă temele, să înveţe engleză şi unde organizam diferite jocuri educative cu ei, atât în română cât şi în engleză. Mi-a plăcut enorm de mult experienţa, am repetat-o timp de câteva veri la rând, iar colectivul de voluntari se transformase într-un cerc de prieteni cu care organizam diferite activităţi sau călătorii în afara programului de voluntariat.

În Cluj-Napoca, pe durata facultăţii nu am făcut voluntariat deoarece studiam şi începusem să lucrez chiar din primul an ca traducătoare şi interpret pentru o companie privată, iar deseori călătoream în Spania. Mai târziu, dupa ce m-am mutat în Madrid pentru a realiza un masterat aveam mereu prezentă ideea de a continua cu voluntariatul, dar obţinusem o bursă pentru a lucra în laboratorul de limbi străine al universităţii în timp ce realizam masteratul, iar după terminarea masteratului am obţinut o bursă de doctorat. Pe toată perioada doctoratului timpul meu era din nou extrem de limitat la cercetarea ştiinţifică, precum şi la pregătirea şi predarea orelor la universitate. După ce am terminat redactarea tezei doctorale, am decis să iau legătura cu LSRS filiala Spania deoarece mi se părea ONG-ul perfect pentru mine, pentru a putea împărtăşi din experienţa mea şi a-i ajuta astfel pe alţi tineri români în procesul lor de informare despre studiile din Spania şi despre solicitarea burselor de studii, lucru care de-altfel nici pentru mine nu a fost deloc uşor şi mi-ar fi plăcut enorm de mult să fi putut avea ajutor în acest sens.

 

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

A fi voluntar  din punctul mei de vedere înseamnă a dedica o parte din timpul liber unei cauze care te umple sufleteşte, care te ajută să intri în contact  şi să te menţii într-o comunitate sau grup de oameni care au principii şi valori asemănătoare cu ale tale. Personal, consider că fiind vorba de o acţiune voluntară, implicaţia este pe măsura timpului disponibil, dar în acelaşi timp într-un mod matur faţă de celelalte persoane implicate (colegi voluntari, studenţi, persoane interesate de programele LSRS, etc.). De asemenea este important să se menţină doza de profesionism, chiar dacă este vorba despre un program de voluntariat.

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

Voluntarul este o persoană care alege să aloce o parte din timpul său unei comunităţi sau unor proiecte care au un impact pentru a comunitate anume, iar tocmai datorită libertăţii de a alege domeniul pentru voluntariat, sacrificiul timpului personal dedicat acelei cauze voluntare se transformă în satisfacţie.

 

CB: Cealaltă pasiune a ta este filologia. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

Într-adevăr filologia este una dintre pasiunile mele. De mică mi-a placut să citesc, mi-a plăcut literatura şi mi-au plăcut limbile străine. Ca atare, studiile universitare şi post-universitare pe care le-am realizat îmbină perfect cele două pasiuni: literatura şi limbile străine. La Cluj-Napoca am studiat Filologie engleză-spaniolă la Universitatea Babes-Bolyai, iar ulterior la masterat şi doctorat m-am centrat pe traducere şi interpretare pentru serviciile publice (spitale, judecătorii, şcoli, etc.), studii realizate la Universitatea din Alcala (Madrid).

 

CB: Cum ai ales o universitate din Alcalá de Henares? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

După cum menţionasem mai sus, pe parcusul facultăţii călătoream în Spania destul de des şi îmi plăcea foarte mult stilul de viaţă spaniol, iar Madridul devenise oraşul în care mă vedeam pentru următorii ani. Astfel, cu foarte puţin timp la dispoziţie între susţinerea licenţei şi obţinerea tuturor documentelor necesare pentru înscrierea la un masterat, am găsit un program specializat pe comunicare interculturală, traducere şi interpretare pentru serviciile publice, mi-am tradus toate actele necesare, mi-am depus candidatura şi am fost acceptată. Dat fiind faptul că acest masterat se realizează într-o combinaţie lingvistică de 7 limbi (arabă, chineză, franceză, engleză, poloneză, română şi rusă) nu m-am simţit niciodată ciudat, chiar dimpotrivă eram încântată să am colegi din 10-15 ţări: era ca şi cum lumea s-a concentrat în locul natal al lui Cervantes (Alcala de Henares).

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

Cred că diferenţele între cele două sisteme au fost diminuate datorită procesului Bologna.

Diferenţa majoră cred că se poate aprecia la nivel de burse de studii acordate, sistemul spaniol fiind mai bine dezvoltat şi cu un buget mai mare alocat în acest scop decât cel din România.

 

La nivel cultural, diferenţa cea mai remarcabilă este folosirea vs. nefolosirea pronumelui de politeţe. În Spania, studenţii se tutuiesc cu profesorii, iar profesorii la rândul lor se tutuiesc între ei. Acest lucru a fost puţin şocant pentru mine şi am avut nevoie de ceva timp să mă obişnuiesc.

 

 

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

Sincer, niciodată nu am negat ideea de a mă întoarce acasă, doar că deocamdată nu s-a ivit ocazia, sau mai bine spus, oportunităţile care mi-au fost oferite în Madrid m-au făcut să îmi prelungesc şederea aici.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

Cuvântul “acasă” pentru mine a căpătat cu timpul o conotaţie mai amplă: “acasă” este unde sunt părinţii şi sora mea, adică în Baia Mare. Dar, tot “acasă”  este şi locul unde eu mă simt bine şi unde am decis să locuiesc în anumite etape ale vieţii: la Cluj Napoca pe durata facultăţii, oraş în care mă reîntorc cu drag de fiecare dată, iar de 8 ani “acasă”  este sentimentul pe care îl experimentez în Madrid, unde prietenii foarte apropiaţi devin o a doua familie.

 

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

Pentru mine echipa LSRS a devenit un cerc de prieteni foarte apropiaţi şi importanţi şi împreună încercăm, pe de o parte, să contribuim la o imagine pozitivă a României, iar pe altă parte, să oferim mentorat tinerilor care doresc să studieze în Spania. Este extrem de interesant faptul că toţi din echipa LSRS Filiala Spania provenim din domenii diferite (medicină, marketing, psihologie, drept, politică, lingvistică etc.) şi ne complementăm precum piesele unui puzzle: ne sprijinim şi învăţăm unii de la alţii în mod constant. De fiecare dată când ne întâlnim dezbatem idei despre cum am putea avea şi mai mare vizibilitate şi impact asupra comunităţii de români din Spania. Tocmai de aceea, dorim să implementăm o sesiune de miniconferinţe/workshop-uri în care să abordăm diferite subiecte de interes pentru tinerii români care studiază sau ar dori să studieze în Spania. Intenţionăm să invităm speakeri din mai multe domenii atât din Spania cât şi din România şi sperăm ca tinerii să îşi facă curaj să asiste într-un număr din ce în ce mai mare la diferitele evenimente pe care le organizăm pentru ei.

 

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Anca.

Iţi multumesc mult şi eu.

 

Interviu realizat de Cristina Bleorţu

 

 

 

 

Interviu Oana Duma-Consilier Proiecte Interne și Externe

Oana Duma a fost voluntar ȋntr-un liceu din Spania, mai tȃrziu Ambasador UE ȋn Catalonia, iar ȋn acest interviu ne vorbeşte despre noua ei familia: LSRS Spania: “Energia vine din dorinta de a promova adevărata imagine a Romȃniei, dar şi din certitudinea că putem crea o adevărata comunitate a tinerilor romȃni din Spania. Pentru zilele ȋn care optimismul atinge cote minime şi aceste obiective par prea distante şi greu de obƫinut, ajunge o reuniune cu familia LSRS Spania pentru a-mi recupera ȋncrederea şi motivarea.”

 IMG-20161203-WA0017IMG_8058 - copia

 

CB: Oana, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns în LSRS Spania?

 

Primul contact cu voluntariatul a fost ceva atȃt de natural incȃt nu cred că i-am apreciat importanƫa. Mi-am petrecut adolescenƫa ȋntr-un orăşel din nordul Aragonului, care organizează anual o cursă ciclistă. Nu era niciun student ȋn liceul nostru care să nu fie implicat ȋn vreun fel ȋn organizarea cursei, chiar dacă se desfăşura, de obicei, la sfȃrşitul lunii mai (probabil cea mai solicitantă perioadă pentru orice student). Am făcut parte din echipa de tineri voluntari cȃƫiva ani la rȃnd, şi chiar dacă a fost o experienƫă extrem de pozitivă, cred că a fost motivată mai mult de sentimentul de apartenenƫă la comunitatea locală decȃt de o alegere conştientă.

Aceasta a venit mai tȃrziu, abia ȋn anul trei de facultate, cȃnd am descoperit programul EU Careers Ambassadors. Eram deja indrăgostită de ideea de a lucra ȋn cadrul Uniunii Europene, convinsă că, pentru mine, era modul cel mai adecvat de a ajuta la dezvoltarea proiectului european de integrare. Ideea care stă ȋn spatele acestui program este că fiecare student ales trebuie să fie format pentru a aduce la cunoştinƫa comunităƫii universitare din care face parte posibilităƫile de muncă şi practică pe care le oferă instituƫiile şi agenƫiile Uniunii Europene. Ca primă ambasadoare ȋn Catalonia, am avut şansa să ȋmi extind activitatea la nivelul ȋntregii regiuni. Primul rezultat a fost creşterea orelor de muncă, dar cel mai important a fost realizarea că, de fapt, ceea ce fac are un impact; incă mai primesc emailuri de la studenƫi care au fost admişi ȋn programe de traineeship sau care au decis să urmeze o carieră ȋn cadrul instituƫiilor europene.

LSRS a apărut ȋn viaƫa mea cam ȋn acelaşi timp. Experienƫa EU Careers mi-a deschis portile spre o lume plină de oportunităƫi, iar eu ȋmi doream să fac mai mult. Ȋmi doream mai ales să găsesc o modalitate de a-mi conecta pasiunea cu Romȃnia şi cu comunitatea de romȃni din Spania. Am dedicat nenumărate seri căutarii, şi pȃnă la urmă am ajuns pe pagina web LSRS. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă uit la poziƫiile disponibile, am fost ȋn al nouălea cer cȃnd am văzut că există o filială ȋn Spania care caută voluntari. Am aplicat fără să stau pe gȃnduri, astfel ȋncȃt cele două-trei săptămȃni care au urmat mi s-au părut eterne.  Acum, la mai bine de doi ani de la primul interviu cu Departamentul Filiale, sunt mȃndră să pot spune că fac parte din superba familie LSRS Spania.

 

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

 

Hasta que los sentimientos le nublen el juicio. Personal, nu pot să nu mă implic emoƫional ȋn proiectele de voluntariat la care particip. Consider că e ceva pozitiv, atȃta timp cȃt reuseşti să ȋƫi ƫii ȋn frȃu emoƫiile. Altfel, oricȃt de nobile ar fi intenƫiile voluntarului, pot duce la disfunctionalitaăƫi şi neȋnƫelegeri ȋn echipă care să pună ȋn pericol ȋntreg proiectul. 

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

 

Cred că voluntarul e o persoană ca oricare alta. Ȋl diferenƫiază de restul faptul că a găsit cauza pentru care consideră că merită să lupte şi care l-a contagiat de dorinƫa de a face voluntariat. După părerea mea, toti avem “virusul” voluntariatului, trebuie doar activat.  

 

CB: Cealaltă pasiune a ta sunt ştiinƫele politice. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

 

Am ascultat-o pe mama. Cȃnd a trebuit sa aleg specializarea la liceu, mi s-a spus că pot face orice ȋmi doresc, aşa că am hotărȃt să continui cu ştiinte şi tehnologie. Urma să studiez arhitectura, dar mama, dupa ce mi-a observat străduinƫa lipsită de orice talent, mai ales la desen tehnic, m-a trezit la realitate. Am ales ştiintele politice şi am avut noroc, nu doar pentru că am găsit disciplina care mi se potrivea, ci şi pentru că m-a ajutat să ȋmi descopăr alte pasiuni nu mai puƫin importante, precum integrarea europeană si politica internaƫională.  

 

CB: Cum ai ales o universitate din Madrid? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

 

Atunci cănd am decis sa ȋmi completez formarea de politolog cu un master in politica internationala, am stiut ca prima optiune va fi Madrid. Chiar daca descentralizarea statului spaniol prezinta multe oportunitati si la nivel regional, atunci cand esti pasionata de politica externa, securitate si aparare, nu ai alta optiune decat sa alegi capitala. Eu oricum sunt indragostita de Madrid.

 

In cei zece ani de cand traiesc in Spania, nu am experimentat un tratament mai rece din partea spaniolilor pentru ca sunt romanca.  De la bun inceput, scopul meu a fost sa ma integrez complet.  A fost mai greu in primele zile de scoala, cand frica de necunoscut m-a facut sa ignor primele incercari de apropiere a colegilor spanioli si sa caut compania celor romani.  Dar imi amintesc ca m-am gandit ca daca nu ma integrez, nu voi reusi sa transform oraselul ala de la poalele Pirineilor in acasa. Nu mi-a trebuit mult sa trec peste timiditatea initiala si sa imi gasesc locul.

 

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 

Da, notabile. Sistemul de evaluare e cel care m-a impresionat cel mai mult in primul an de scoala. In Romania, tezele care iti puteau da media generala peste cap, in Spania nu exista. Mai mult decat atat, nota finala poate sa nu coincida cu notele din examene, pentru ca exista un procentaj alocat prezentarilor orale, altul pentru lucrarile in grup, altul pentru participarea activa in clasa, si asa mai departe. In general, se pune mult accent pe dezvoltarea competentelor ca si complement al cunostintelor.

De asemenea, relatia profesor – elev e foarte diferita. Cu putine exceptii, cea mai notabila fiind doamna invatatoare, in Romania exista un zid intre profesori si elevi. Aici nu. Autoritatea detinuta de profesor nu il impiedica sa se apropie de elevi, sa permita un tip de dialog care sa ajute la dezvoltarea elevului; e dispus sa negocieze, de la data examenului pana la procentajele alocate fiecarei activitati. In plus, tratamentul primit de elevi este de obicei personalizat, cel putin in sistemul pre universitar, si sunt ascultati, chiar si cu riscul de a transforma o ora de filozofie intr-o discutie “del corazón”.

 

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

 

M-as intoarce sa profesez acasa daca as observa dorinta de schimbare a poporului roman clar exprimata prin vot. Chiar si asa, sunt multe motive pentru a continua in strainatate, de la sistemul de sanatate pana la cel de educatie, fara sa uitam, bineinteles, starea infrastructurilor si modul in care functioneaza administratia publica. Dar atunci cand romanii vor decide ca s-au saturat de situatia actuala, cand isi vor manifesta dorinta la vot, atunci as fi dispusa sa ma intorc si sa lupt alaturi de cei de acasa pentru a ne asigura ca Romania urmeaza directia adecvata spre viitor.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

 

Oraselul din nordul Spaniei a fost acasa in ultimii zece ani, alaturi de familie si de prietenii care mi-au fost aproape de la inceput.

 

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

Energia vine din dorinta de a promova adevărata imagine a Romȃniei, dar şi din certitudinea că putem crea o adevărata comunitate a tinerilor romȃni din Spania. Pentru zilele ȋn care optimismul atinge cote minime şi aceste obiective par prea distante şi greu de obƫinut, ajunge o reuniune cu familia LSRS Spania pentru a-mi recupera ȋncrederea şi motivarea.

Uneori e frustrant, mai ales cand te gandesti la efortul pe care il depunem pentru a atrage atentia unui mic colectiv de tineri, cand numarul total al romȃnilor care traiesc in Spania e foarte ridicat. Oricum ar fi, nu ne dăm bătuƫi aşa de uşor. Pregatim diverse proiecte, atȃt individual cȃt şi in colaborare cu alte asociaƫii spaniole, prin care sperăm să ajungem la cȃt mai multi tineri. Ne dorim sa ne mărim vizibilitatea şi impactul pe care il au proiectele noastre si, bineinteles, vrem ca familia LSRS Spania să crească. Asta e motivarea din spatele proiectelor care vizeaza apropierea echipei LSRS Spania de comunitatea romȃna din Spania. Nu mai putin important e proiectul “Seara studentului roman” a cărei prima ediƫie s-a desfaşurat ȋn decembrie si pe care vrem să ȋl mentinem ca traditie anuala.  

 

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Oana.

Interviu realizat de Cristina Bleorţu

Interviu Mara Cristiana Cicic-Mușat-, Voluntar LSRS Spania

Mara este studentă la Drept şi ȋn acest interviu ne vorbeşte despre activitatea sa ca voluntar: “Cred că un voluntar trebuie să se implice foarte mult deoarece trebuie să dăruiasca din timpul lui, din informaƫiile, experienƫa şi abilităƫile pe care le deƫine. Probabil că nu toƫi voluntarii deƫin astfel de lucruri, dar nu-i nimic, deoarece prin voluntariat ȋnveti lucruri noi, cunoşti persoane noi  şi, numai implicȃndu-te, poƫi să te autodepăseşti ca persoană şi să faci parte dintr-o familie de oameni minunaƫi. “

IMG-20170405-WA0009

 

CB: Mara, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns în LSRS Spania?

Ideea de a face voluntariat mi-a venit ȋntr-o seara citind un articol pe internet. Sunt o persoana căreia ȋi place să facă lucruri noi şi am zis să ȋncerc şi eu ceva diferit. Nu eram ȋncă decisă din ce organizaƫie să fac parte cȃnd am observat că o fostă colegă din Romȃnia dăduse “Like” la mai multe postări ale LSRS Romȃnia pe Facebook. Acele postări mi-au atras atenƫia şi m-am hotărȃt să cercetez un pic şi aşa am aflat că există şi LSRS Spania. Dar cum nu ştiam ȋncă dacă e ceva adevărat, am mai aşteptat puƫin şi cȃnd au avut loc şi cȃteva evenimente organizate de LSRS Spania am asistat şi eu la acele evenimente, astfel putȃnd să cunosc mai bine Liga. Dupa aceea, am vorbit cu coordinatoarea şi uite aşa am reuşit să fac şi eu parte din LSRS Spania 😉 .

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

Cred că un voluntar trebuie să se implice foarte mult deoarece trebuie să dăruiasca din timpul lui, din informaƫiile, experienƫa şi abilităƫile pe care le deƫine. Probabil că nu toƫi voluntarii deƫin astfel de lucruri, dar nu-i nimic, deoarece prin voluntariat ȋnveti lucruri noi, cunoşti persoane noi şi, numai implicȃndu-te, poƫi să te autodepăseşti ca persoană şi să faci parte dintr-o familie de oameni minunaƫi.

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

Da, cred că voluntarul e atȃt alesul, cȃt şi alegătorul propriului destin.

 

CB: Cealaltă pasiune a ta este dreptul. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

Am decis să urmez o astfel de facultate pentru că ȋmi plac legile. Cred că legile sunt făcute pentru trei categorii de oameni: cei care trec peste lege, cei care trec pe sub lege şi cei care se lovesc de ea. Eu am ales să studiez legile pentru că mai apoi să ajut persoanele care au nevoie să le cunoască.

 

CB: Cum ai ales o universitate din Madrid? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

Nu eu am ales o universitate din Madrid, ci ea m-a ales pe mine. Nu, nu m-au privit cu distanƫă la ȋnceput deoarece universitatea se distinge de alte universităƫi prin diversitatea etnică şi culturală. Da, la ȋnceput mi-a fost greu, dar cu timpul m-am adaptat.

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 Eu cred că da. Am venit aici cu o vȃrstă fragedă, la 13 ani. Am fost dată la liceu, deşi ȋn Romȃnia trebuia să trec ȋn clasa a 7-a. Aici, profesorii nu sunt aşa exigenƫi şi impunători ca ȋn Romȃnia, dar la facultate totul se schimbă deoarece trebuie să dai tot ce ai mai bun din tine ca să reuseşti.

 

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

Presupun că m-aş ȋntoarce ȋn aceleasi condiƫii pe care le vrea orice tȃnăr de vȃrsta mea: un serviciu stabil care ȋƫi asigură un trai mai bun. Şi prin “trai mai bun” mă refer la o slujbă care să ȋƫi asigure mai mult decȃt salariul minim pe economie şi o viaƫă cȃt de cȃt acceptabilă ca sa nu fii nevoit ca, mai tȃrziu, să pleci din nou din ƫară.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

Pentru mine, locul cel mai apropiat este parcul Retiro, situat ȋn inima Madridului şi care te face să te simƫi ca acasă.

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

Ȋncerc din puƫinul timp pe care ȋl am să dedic o parte voluntariatului şi aşa să am satisfacƫia lucrului bine făcut. Nu este nimic greu atunci cȃnd eşti ȋnconjurat de oameni minunaƫi şi speciali care fac ca fiecare zi să pară deosebită. Pe viitor avem o mulƫime de planuri şi idei. Sperăm sa devenim o echipă cȃt mai mare, să facem şi un “day trip” şi alte evenimente plăcute. Asta e secret, dar sperăm să vă surprindem, poate ȋntr-o zi, chiar cu vocea noastră.

 

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Mara.

Si eu iti mulƫumesc, Cristina.

 

Interviu realizat de Cristina Bleorţu

SESIUNE DE INFORMARE PRIVIND FINANȚĂRILE PENTRU PROIECTE DISPONIBILE DIN PARTEA MINISTERULUI ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

18891468_1658306137543152_4928445448514119450_o

@copyright Ambasada României în Spania

 

Pe 3 iunie, echipa LSRS Spania a dat curs invitației Ambasada României în Regatul Spaniei prin Alexandra Sava, Anca Bodzer, Lavinia Popescu, Mara Cicic-Mușat și Adrian Semenciuc, la sesiunea de informare pentru asociațiile românești din Spania privind finanțările disponibile din partea Ministerului Românilor de Pretutindeni, cu participarea ministrului pentru românii de pretutindeni, doamna Andreea Păstîrnac.

Ministrul Andreea Păstîrnac a prezentat, cu acest prilej, obiectivele și proiectele ministerului pentru românii de pretutindeni, în vederea conservării, afirmării și promovării identității culturale și lingvistice românești peste hotare. În acest context, a descris prioritățile proiectului “Limba română, educație și comunicare”, dezvoltat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în colaborare cu Ministerul Educației Naționale.

Ambasadoarea României în Regatul Spaniei, doamna Gabriela Dancău, a transmis reprezentanților asociațiilor prezenți la eveniment susținerea deplină a Ambasadei pentru eforturile acestora de strângere a legăturilor între membrii comunități românești din Spania și de îmbunătățire a situației acestor cetățeni. În același timp, a subliniat importanța contribuției mediului asociativ la campaniile de informare desfășurate de Ambasadă și consulate pentru cetățenii români din Spania, pentru a avea o comunitate mai informată, mai activă, precum și pentru formarea unei culturi a unității și a solidarității in rândul acesteia.

 

Interviu Lavinia Popescu-Consilier Dezvoltare

Lavinia e unul dintre voluntarii noi ai Filialei. Ea a ales să fie LSRS după participarea la un eveniment organizat ȋn Madrid: “Experienţa cu LSRS a început printr-o frumoasă întâmplare, eu participând la un eveniment de al lor fără să cunosc ceea ce fac ei. Mi s-a părul absolut genială atât ideea, cât şi echipa din filiala Spania.”

FullSizeRender

 

FullSizeRender(1)

 

 

 

CB: Lavinia, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns în LSRS Spania?

 

LP: Îmi aduc aminte cum de mic copil şcoala la care studiam ȋn Tulcea (Colegiul Dobrogean “Spiru Haret”) avea diferite programe de voluntariat, unul dintre ele era sa vizităm un orfelinat petrecȃndu-ne ziua cu copii de acolo. M-a emotionat bucuria pe care mi-au transmis-o, intelegând că printr-un mic gest poţi să faci persoanele să se simtă bine. În momentul acela am dezvoltat ceva în mine, pasiunea pentru a ajuta oamenii.

Experienţa cu LSRS a început printr-o frumoasă întâmplare, eu participând la un eveniment de al lor fără să cunosc ceea ce fac ei. Mi s-a părul absolut genială atât ideea, cât şi echipa din filiala Spania.

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

 

LP: Cred că un voluntar trebuie să se ȋmplice până unde simte pentru că numai astfel în orice moment face ceea ce îi place. Când alegi sa fii voluntar, alegi să te implici atât profesional, dar mai mult personal.

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

 

LP: Nu trebuie să îndeplineşti numeroase caracteristici pentru a fi voluntar, este vorba de sentimentul de a ajuta. Să iasă din inima tot ce faci. E simplu, o persoană altruistă.

 

 

CB: Cealaltă pasiune a ta este psihologia. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

 

LP: De la 12 ani ştiam că pasiunea mea este să fiu înconjurată de oameni pe care să-i ajut şi să-i sustin. De-a lungul anilor, în ciuda faptului că mulţi dintre profesori mă descurajau să nu ȋmi urmez pasiunea pentru că “nu este o meserie de viitor”, am simţit întotdeauna că meseria mea într-un viitor va fi cea de psiholog şi nu am simţit în niciun moment că am greşit. Ȋn prezent feedback-ul pe care îl primesc îmi umple inima cu tot mai multă energie care, de altfel, mă ȋmpinge să ȋmi îndeplinesc visul.

 

CB: Cum ai ales o universitate din Castellón? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

 

LP: Aflându-mă de 12 ani în Spania am cunoscut în profunzime sistemul spaniol. În niciun moment nu mi-a fost dificil să mă adaptez, fiind înconjurată întotdeauna de persoane cu un profesionalism impecabil. Romȃnii stârneau controverse cȃnd am venit eu în Spania, erau multe comentarii despre noi ca popor, dar rămân cu ideea că profesorii mi-au oferit comfortul şi ustensilele necesare pentru a mă adapta rapid şi a învăţa cat mai multe.

 

Admiterea la Universitatea din Castellón a fost însă o frumoasă coincidenţă. Nefiind acceptată la Universitatea din Valencia, destinul m-a dus la Castellón să-mi urmez pasiunea. După primul an am avut ocazia să mă mut la Valencia şi să-mi continui studiile acolo, dar experienţa mea cu Universitatea din Castellón a fost atȃt de frumoasă în primul an, încȃt am decis să continui acolo toţi aceşti ani, ȋn fiecare zi avȃnd de străbătut 120 km dus-intors.

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 

LP: Cred că da. Atȃt aspecte negative, cȃt si pozitive. Cel mai mult m-a impresionat educaţia emoţională pe care spaniolii o primesc. Persoane deschise, calde şi pline de viaţă…

 

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

 

LP: În condiţia în care aş avea o dezvoltare profesională cu privire la numeroase proiecte de investigaţie. O ţară care îmi oferă posibilitatea de a-mi îndeplini visele, este o ţară în care aş putea locui.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

 

LP: Nu există un loc anume de care să fiu ataşată. Prefer sa văd lumea ca un loc ideal unde aş trăi, indiferent de ţara, cred că fiecare colţişor ne poate oferi o experienţă unică de a ne cunoaşte şi de a experimenta.

 

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

LP: Cȃnd faci ceea ce îţi place scoţi timp de unde nu îl ai şi în niciun caz nu este greu. Ideea noastră este să fim din ce în ce mai cunoscuţi, să formăm o echipă puternică care să ajungă la cȃti mai mulţi studenti care au nevoie de noi. Să facem evenimente cu şi despre studentii romȃni, să-i susţinem şi să le facem cunoscute diferitele proiecte.

 

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Lavinia.

LP: Multumesc frumos 🙂

Interviu realizat de Cristina Bleorţu

„Super” o meteahnă a tinerilor români din Spania?

Obiectul reflecṭiei mele este formarea superlativelor cu „super”, ale căror uz îşi găseşte reflectarea din ce în ce mai des mai des în limbajul cotidian al tinerilor romȃni din Spania, deoarece din ce în ce mai mulṭi vorbitori folosim expresii de tipul super-trist, super-ofertă, super-deştept. Ba mai mult, din punctul de vedere al amplitudinii existenṭei sale, folosirea cuvintelor de acest tip nu este sporadică şi incidentală, ci sunt folosite în mod sistematic, „super” transformându-se într-un „instrument multifuncṭional” în formarea superlativelor după cum afirmă lingvista Rodica Zafiu[i]. Aceste „creaṭii” care au apărut în rândul tinerilor au devenit „convenṭii”. Aceasta s-a întâmplat, în mare măsură, deoarece limba este într-o schimbare permanentă. Totuşi aceste superlative, spre deosebire de alte cuvinte la modă, care sunt folosite în exces şi în contexte nepotrivite, s-au dovedit a avea o viaṭă lungă.

Dar aceste exemple simptomatice nu corespund doar limbii române. În El nuevo dardo de la palabra[ii], Fernando Lázaro Carreter avertizează în câteva pagini asupra pericolului pe care îl implică folosirea acestui superlativ în limba spaniolă: superafligido, supertriste, superfastidiado etc., exemple care arată forṭa cu care s-au impus aceste superlative în limbajul vorbitorilor spanioli.

Când e vorba de propria noastră limbă suntem atât de dominaṭi de folosirea termenilor în vorbire, care ne sunt familiari, încât ca lingvişti suntem tentaṭi să încetinim evoluṭia limbii. Totuşi când un cuvânt se impune în limbajul cotidian, fără îndoială, folosirea sa este un fapt de „limbă” care trebuie să îşi găsească locul în descrierea vocabularului în limba respectivă.

Prin urmare, nu e justificat să reducem „noile expresii” care se impun într-o limbă drept nişte termeni care contribuie la „ştergerea” altor cuvinte. În descrierea vocabularului unei limbi date, trebuie să ne întrebăm mai întâi care sunt cuvintele operante care formează adevărata „substanṭă” a vorbirii cotidiene, care este ponderea lor  în comunicare.

Limba va suferi mereu, dintr-un şir întreg de motive, o evoluṭie. Dacă facem abstracṭie de aceste uzuri, putem paraliza evoluṭia coerentă a unei limbi în sensul corect şi dezirabil, neglijând sau ignorând amploarea termenilor de acest tip, dar fără a opri impunera lor.

Deşi uneori suntem mai refractari la noutăṭile bruşte, ar trebui să acceptăm cu mai puṭină răzvrătire schimbările care apar într-o limbă.

Înainte de a trage concluzii, ar trebui să ṭinem cont de sfatul marelui nostru lingvist Eugeniu Coşeriu[iii]: [c]eea ce îl interesează pe vorbitor şi ceea ce îl doare pe vorbitor, trebuie să-l intereseze şi pe lingvist.” (2001: 33)

 

 

 

Cristina Bleorṭu

Universitatea din Oviedo, Spania / Universitatea din Zürich, Elveṭia

[i]http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/expresiile-cool–moda-gasca-1_50aec9187c42d5a663a0621f/index.html

[ii] Fernando Lázaro Carreter (2003). “Supertriste”, în El nuevo dardo de la palabra. Aguilar: Madrid, pag. 41-45.

[iii] Eugen Coşeriu (2001). “Limba română la 10 ani”, în Limba Română, pag. 32-37.