Interviu Adrian Semenciuc: Consilier Media și Design

Adrian, singurul bǎiat din Filiala Spania, ne vorbește despre experienţa lui ca voluntar: „Îmi place să cred că toți facem voluntariat. Desigur, uneori nu ne dăm seama că suntem voluntari, dar într-o mai mică sau mai mare măsură, cred că toți suntem voluntari. Fie că ajuți o persoana oarbă să traverseze strada, plantezi copaci într-o zonă defrișată, strângi mizeria de pe albia unui râu sau îți dedici o parte din timp contribuind la dezvoltarea unui proiect gândit pentru studenți – așa cum este Liga Studenților Români în Străinătate – din punctul meu de vedere, este tot voluntariat. De asta imi place să cred că toți facem voluntariat, pentru că într-un fel sau altul dedicăm timp și energie unui obiectiv de pe urma căruia vor beneficia multe persoane.”

Adrian Semenciuc

 

CB: Adrian, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns Consilier de Comunicare?

 

AS: Așa cum am mai spus și în alt interviu, primul contact cu voluntariatul l-am avut în anii de liceu. Am făcut voluntariat la o asociație care își propunea să ajute cât mai mulți copii care aveau o situație dificilă în familie, să-și facă temele pentru acasă și să-i desprindă, chiar și pentru o jumătate de oră, de gândurile și grijile din familie.

Cu LSRS Filiala Spania, aș putea spune că a fost ”dragoste la prima vedere”, pentru că a fost prima oportunitate care mi-a ieșit în cale aici în Madrid și cred că e și cea mai bună pentru mine. Din punctul meu de vedere, integrarea mea în LSRS Filiala Spania a fost una cât se poate de fluidă: în februarie 2016 am participat pentru prima dată la un eveniment organizat de LSRS Filiala Spania în Azuqueca de Henares (o localitate din apropierea Madridului), iar la sfârșitul lunii noiembrie 2016 am devenit voluntar al filialei. Din perspectiva mea, eu mă consideram parte din colectivul LSRS Filiala Spania înainte ca formalitățile să se finalizeze. Spun asta pentru că Alexandra Sava (actualul coordonator al filialei) și Anca Bodzer (actualul coordonator adjunct al filialei) m-au făcut să mă simt ca între prieteni: pe lângă faptul că mă ajutau cu diferite chestii legate de dorința mea de a face un master aici în Madrid, mă invitau să iau parte la ieșirile lor și să ne cunoaștem.

Primele evenimente în care m-am implicat în organiare, mi-au oferit posibilitatea de a-mi ajuta colegele într-un mod cât se poate de plăcut mie: sarcina mea era să fac fotografii în timpul evenimentelor. De aici și până a fi încurajat să aplic pentru o poziție în Departamentul de Comunicare, nu a fost cale lungă. Îmi doream să ajut organizația, așa că am îndrăznit să îmi asum responsabilitățile unui consilier, și anume Consilier Media și Design din cadrul Departamentului de Comunicare.

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

 

AS: Până în momentul în care uită care e scopul său, ca voluntar. Părerea mea este că atunci când deviezi de la obiectivul, misiunea și viziunea organizației din care faci parte, și cauți doar beneficii personale fără să te intereseze cei din jur, e timpul să iei o pauză, să stai de vorbă cu tine și să analizezi ceea ce îți dorești să faci în continuare. Consider că e mai bine să renunți la ideea de voluntariat dacă nu mai ești convins că ceea ce faci în organizație este în concordanță cu planurile acesteia.

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

 

AS: Hmm… Nu. Îmi place să cred că toți facem voluntariat. Desigur, uneori nu ne dăm seama că suntem voluntari, dar într-o mai mică sau mai mare măsură, cred că toți suntem voluntari. Fie că ajuți o persoana oarbă să traverseze strada, plantezi copaci într-o zonă defrișată, strângi mizeria de pe albia unui râu sau îți dedici o parte din timp contribuind la dezvoltarea unui proiect gândit pentru studenți – așa cum este Liga Studenților Români în Străinătate – din punctul meu de vedere, este tot voluntariat. De asta imi place să cred că toți facem voluntariat, pentru că într-un fel sau altul dedicăm timp și energie unui obiectiv de pe urma căruia vor beneficia multe persoane.

 

CB: Cealaltă pasiune a ta este marketingul. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

AS: Marketingul e mai mult decât o pasiune. Pot spune că fotografia este o pasiune pentru că mă relaxez atunci când fotografiez.

 Nu mi-a fost greu să mă decid. Având în vedere că am absolvit Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” din Suceava, mi-am dorit să continui studiile pe aceeași linie, iar la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava am găsit ceva ce mi s-a potrivit: specializarea Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică. Aveam de ales între a pleca la Cluj, București sau Iași și a rămâne în Suceava. Am ales să rămân, însă mi-am propus încă de la început să fac mai mult decât aș fi făcut dacă plecam din Suceava. Unul dintre obiectivele mele principale a fost ca în cei trei ani de studenție să am cel puțin o experiență internațională. Iar în al doilea semestru din primul an am bifat acest obiectiv: am beneficiat de o perioadă de trei luni de practică în Mallorca.

 

CB: Cum ai ales o universitate din Madrid? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

 

AS: În anul doi de studii de licență am ochit o altă oportunitate de a avea o experiență internațională: programul Erasmus+. Îmi doream să îmi demostrez că pot mai mult și asta m-a motivat să aplic. Dacă în Mallorca am fost acompaniat de alți doi colegi din grupă, acum eram singurul care încerca o nouă experiență. La finalul prezentării programului știam unde voi merge: Madrid. Era singura opțiune pentru mine. Deși puteam merge la Universitatea Castilla La Mancha,  nu vedeam asta ca și ”planul b”, iar oricine încerca să mă convingă că în altă țară e mai bine decât în Spania, era în zadar. Îmi ziceam în gând: ”Voi fi acceptat la universitatea din Madrid! În altă parte eu nu vreau.” și în cele din urmă, am fost acceptat la Universidad Rey Juan Carlos din Madrid pentru un semestru. Nu a trecut mult din primul semestru și eu știam ce vreau în continuare: să extind experiența Erasmus+ și pe semestrul doi al ultimului an de studii de licență. Știam că pot beneficia de o prelungire și am vrut să profit de acestă ocazie. Am ales Spania pentru că am mai fost aici de câteva ori înainte. Pot spune că am fost influențat și de faptul că mă descurcam cât de cât cu spaniola, după cele trei luni petrecute în Mallorca. Însă am vrut Madrid și nu Castilla La Mancha pentru că dacă tot era să am parte de o asemenea experiență, să fie cea mai bună posibilă. A fost o alegere pe principiul ”totul sau nimic”.

Orice început, consider că e greu. Am cunoscut aici și persoane (nu neapărat spanioli) care după ce le-am răspuns că sunt din România nu mi-au mai pus altă întrebare și au evitat să mă ajute; însă majoritatea persoanelor pe care le-am cunoscut nu mă priveau cu distanță, dimpotrivă, mă felicitau pentru faptul că în fiecare zi când veneam la cursuri eram îmbrăcat la cravată. Făceam asta din respect pentru instituția în care intram, pentru profesori și colegi, dar și pentru că îmi place. Nu cred că haina îl face pe om, dar cred în comunicarea nonverbală.

Eu zic că nu mi-a fost greu să mă adaptez sistemului spaniol. Ținând cont că am vrut să prelungesc stagiul Erasmus+ – chiar dacă între timp trebuia să lucrez la lucrarea de licență – iar la începutul semestrului doi știam că vreau să fac masterul în Madrid. Dacă îmi era greu să mă adaptez, îmi era suficient un singur semestru de Erasmus+ și mă întorceam în Suceava.

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 

AS: La întrebarea asta cred că tu ești mai în măsură să poți da un răspuns cât mai corect și complet. Eu doar o să-ți spun câteva diferențe care nu știu cât sunt de importante, însă mie mi-au atras atenția. Cred că prima diferență care am sesizat-o a fost îmbrăcămintea studenților. Ca să nu intru prea mult în detalii, o să spun doar că nu mi s-a întâmplat o singură dată să fiu salutat pe holuri de personalul universității sau chiar de profesori, care după ce intrau în sala de curs își dădeau seama că nu sunt un coleg de-al lor, ci unul dintre studenți. O altă diferență e relația dintre student și profesor: am observat că, de obicei, aici studentul îi spune pe nume profesorului, iar acesta la rândul său folosește aceeași formulă. Nu știu dacă e mai bine sau mai rău, dar cu siguranță sunt avantaje și dezavantaje. Încă o diferență pe care vreau să o menționez, e faptul că la majoritatea cursurilor, cam de fiecare dată aveam o parte practică care ocupa mai mult timp decât teoria. Și aici aș putea spune că, personal, îmi place mai mult când îmi sunt explicate definițiile, îmi sunt arătate exemple reale pe care pot să le studiez ca să înțeleg mai bine un anumit concept și sunt pus în situația de a rezolva un exercițiu practic sau de a-mi exprima opinia folosindu-mă de teorie. Cred că la acest capitol, sistemul de învățământ românesc are de dat o restanță, deși studenții spanioli îmi spuneau că e prea multă teorie și prea puțină practică în sistemul lor (semn că e loc de mai bine).

  

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

 

AS: Idealul meu nu e să am o profesie. Visul meu nu e să ocup un loc de muncă (unii ar adăuga: ”sigur”) și să lucrez pentru a împlini visul altcuiva. Desigur, până la vis, nu exclud varianta de a lucra o perioadă de timp. Sunt convins că și un loc de muncă are rolul său în dezvoltarea mea, așa cum și voluntariatul îl are, însă eu îmi doresc să îmi creez acea libertate financiară. În România m-aș întoarce să profesez atunci când mă voi simți capabil să aduc cu mine suficientă valoare astfel încât să se îmbunătățească lucrurile și să fiu convins că ceea ce fac e benefic pentru mine și pentru cei din jurul meu.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

 

AS: Pentru mine locul cel mai apropiat e sânul familiei. Acolo mă simt cel mai bine. Nu contează dacă sunt în Suceava sau în Madrid, atâta timp cât sunt lângă cei pe care îi iubesc și mă iubesc necondiționat, fără încetare.

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

AS: Toată energia, seva și determinarea de a lucra în Filiala LSRS Spania, mi le iau de la voi, ceilalți voluntari. Atmosfera și relațiile care se crează între noi, aduc odată cu ele și ceea ce am nevoie pentru a participa cât mai activ la ceea ce se întâmplă în filială. E frumos atunci când vezi că lucrurile se mișcă și știi că ai contribuit și tu cât de puțin la organizarea unui eveniment sau orice altă activitate. Așa cum am spus și mai devreme, orice început este greu, dar când vezi rezultatul parcă nu mai pare atât de greu și prinzi curaj.

Deși nu sunt de foarte mult timp în filială, am avut oportunitatea de a participa la organizarea câtorva evenimente, printre care și ”Seara Studentului Român în Spania”, eveniment aflat la prima ediție și sper să pot participa la cât mai multe ediții de acum înainte. Pe viitor planurile noastre au ca obiectiv atragerea unui număr cât mai mare de studenți români pentru a le oferi posibilitatea să se cunoască între ei și să formăm o comunitate de tineri români.

CB: Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Adrian.

AS: Cu mare drag, Cristina! Succes și spor în toate! O zi productivă vă doresc ție și celor ce citesc aceste rânduri!

Interviu realizat de Cristina Bleorţu

Interviu-Alexandra Sava

 

Alexandra Georgiana Sava, studentă la Medicină, care în curȃnd îşi va începe rezidenţiatul în Spania: [M]ă voi întoarce atunci când statul nu își va mai bate joc atât de personalul medical, cât și de pacienți.  Nu vreau să fiu pusă în situația de a nu putea ajuta pe cineva doar din considerentul că nu avem, sau nu există sau că nu putem. 

 10428366_10204387436428958_612775868281060176_o

Alexandra Sava -Coordonator ( Madrid)

Alexandra Sava -Coordonator ( Madrid)

 

 

 

 

Alexandra G. Sava este unul dintre studenţii care a decis să studieze în Spania. Ȋn acest interviu ne va povesti despre cele două pasiuni ale sale: medicina şi voluntariatul, axȃndu-se mai ales pe funcţia sa de coordonator al Ligii Studenţilor Romȃni din Străinătate (LSRS), Filiala Spania şi ne va spune ce planuri are pentru a-i convinge pe cei 5000 de studenţi romȃni să se alăture comunităţii LSRS (Spania).

 

 

CB: Alexandra, prima întrebare face referinţă la voluntariat, bineînţeles. Ai putea să ne spui, te rog, cum ai deprins dragostea pentru voluntariat şi care au fost paşii pe care i-ai urmat pȃnă ai ajuns coordonatoarea Filialei LSRS Spania?

 

AS: Am fost atrasă de voluntariat încă din primii ani de facultate. În această idee am făcut parte dintr-un ONG  de medicinişti, mai întâi la nivel local în Madrid, în cadrul facultății, mai apoi la nivel național având funcție de webmaster în cadrul IFMSA Spain. Deși îmi plăcea ceea ce făceam mereu aveam în gând și comunitatea studenților români și îmi doream să fac parte dintr-un ONG dedicat lor. Așa că m-am pus pe căutat și cum auzisem că în străinătate există această ligă a studenților am căutat și pentru Spania însă, din păcate, nu am obținut prea multă informație. Însă  speranța încă îmi era vie și îmi doream mult să pot ajuta și alți studenti, să le ofer puțin sprijin deoarece eu nu  am avut parte de așa ceva, deși era primordial.  Așa am ajuns să particip la un eveniment organizat de LSRS Spania la ambasadă neștiind exact cu ce se ocupă și ce oferă deoarece informația găsită era destul de săracă, urmând ca pe viitor să fac deja pasul și să aplic oficial pentru postul oferit la vremea aceea: reprezentant  LSRS Spania. Timp de 2 ani am încercat să îmi pun amprenta în comunitate, am participat la diferite ședințe și evenimente, mi-am făcut contacte și în final am reușit împreună cu echipa  să organizez primul eveniment marca LSRS în Madrid. În tot acest timp am făcut parte din proiectul Young Leaders, m-am implicat în proiecte de tipul SmartInternships, Mentorat. Toate aceste experiențe m-au ajutat să cresc ca și voluntar, să îmi doresc să fac cât mai mult pentru comunitatea noastră și bineînțeles cum să ajut la consolidarea relației dintre studenții români din Spania, pentru că oriunde vor merge ei sunt adevărații ambasadori în diaspora.  Când am văzut oportunitatea de a trece de la voluntar la coordonator am știut că e ceea ce îmi doresc, am știut că prin muncă și lucru în echipă pot duce mai departe filiala noastră. Prin urmare am continuat să evoluăm, suntem în creștere, suntem mult mai vizibili, am ajuns să fim urmăriți de foarte multe persoane și cu ajutorul și sprijinul instituțiilor statului am reușit să organizăm evenimente speciale, toate acestea datorită echipei și  efortului depus.  

 

CB: Legat de chestiunea aceasta, esenţială, a implicării voluntarului pȃnă unde crezi că un voluntar trebuie să se implice?

 

AS: Cred că un voluntar trebuie să se dedice atât cât îi permite timpul, însă  dacă decide să dedice un minut, acel minut trebuie dedicat 100%. Este important ca  tot ceea ce se face să se facă cu simț de responsabilitate și fără intentii ascunse.  A fi voluntar, ca totul în viață, are multe beneficii însă și sacrificii.

 

CB: Crezi că voluntarul e un ales în felul său?

 

AS: Voluntarul este o tipologie aparte.  Este o persoană altruistă ce preferă să rupă timp din viața lui pentru a-l dărui unui  scop sau cauze.  Cred cu tărie că este un cadou nepretuit pentru că e vorba  de timp din viața lui pe care niciodată nu îl va putea recupera.  Deci da, voluntarul este un ales! Multi vor  să fie,  însă puțini reușesc.

 

CB: Cealaltă pasiune a ta este medicina. Cum ai decis să urmezi o astfel de facultate?

 

AS: Am tot  răspuns la această întrebare încă din momentul în care în clasa  a XII-a ne întreba dirigintele  ce facultate vrem să urmăm. Eu am terminat colegiul de informatică la specializarea mate-info intensiv, însă în clasa XII-a m-am îndrăgostit de anatomia umană, așa că am decis ca la BAC să înlocuiesc informatica cu biologia. După examen, am decis să aplic  la medicină, asta îmi doream, având ca plan  de rezervă dreptul .

 

CB: Cum ai ales o universitate din Madrid? Te priveau cu distanţă spaniolii la început? Ţi-a fost greu să te adaptezi sistemului spaniol?

 

AS: Am ales Madrid  și Complutense  pentru că părinții erau aici deja și pentru că universitatea era una dintre cele de prestigiu.  Admit faptul că nu știam spaniolă, prin urmare trebuia să fac un curs pentru a putea să mă prezint exact așa cum trebuie la facultate  Am urmat cursuri de spaniolă am obținut diplomă DELE  de la institutul Cervantes,  însă cu toate  acestea  mi-a fost foarte greu în  primul an de facultate.  Nu  înțelegeam ce spuneau profesorii, colegii vorbeau  prea repede,  iar studiul era dificil: citeam în spaniolă, traduceam și memoram în română, apoi traducem în spaniolă, astfel încât să înțeleg, însă să și memorez.  Am avut perioade destul de grele, mă simțeam copleșită de situație, însă nu am renunţat niciodată.

Pot spune că m-am integrat destul de bine în comunitate, deși au existat  persoane cu care pur si simplu nu  am  putut empatiza.

 

CB: Există diferenţe între sistemul de învăţămȃnt romȃnesc şi cel spaniol?

 

AS: Sincer nu  îmi permit să fac o comparație  pentru că nu  am experimentat facultatea în România și nici liceul în Spania.  Însă din ceea ce am observat și din ceea ce mi s-a spus prin prieteni sau cunoștințe, diferența majoră este practica.  În timp ce în România  se pune accent  pe teorie  și cam atât, aici se pune accent și pe practică.  Ba mai mult, există tot felul de activități extracurriculare, de voluntariat  ce  îi formează pe tineri  pentru viitor.  Le oferă ateliere și seminarii pentru  a se dezvolta și personal, nu doar profesional.  O altă diferența este relația profesor-elev/student, bazată pe respect reciproc;  nu există acea  distanță pe care o găsim acasă.

  

CB: Ȋn ce condiţii te-ai întoarce să profesezi acasă?

AS: M-am gândit deseori la acest aspect, însă așa cum am mai spus în  repetate ocazii mă voi întoarce atunci când statul nu își va mai bate joc atât de personalul medical cât și de pacienți.  Nu vreau să fiu pusă în situația de a nu putea ajuta pe cineva doar din considerentul că nu avem, sau nu  există sau că nu putem.  Medicina este o știință ,însă viața oamenilor depinde de noi, pentru că  ei își pun viața în mâinile noastre și nu ne permitem luxul de a da din umeri  sau  de a nega dreptul lor la viața doar din considerentul că nu avem. Responsabilitate noastră și obligația  noastră morală și etică este să oferim pacientului tot ceea ce ne stă în putință, însă niciodată constrânși  de un stat ce nu pune valoare pe ceea ce este de neprețuit: viața umană.  Spitalele din țară sunt slab aprovizionate, bolnavul vine cu medicamente și pijamale de acasă, personalul medical nu este recompensat just pentru profesia lor, altfel sunt nevoiți să accepte acele  plicuri pentru a trăi decent. Relația medic-pacient este una paradoxală și se fac greșeli din ambele părți.  Toate acestea trebuie schimbate pentru că lucrurile nu trebuie să fie așa: nu pacientul trebuie să recompenseze personalul medical pentru servicii, ci statul. Nu pacientul vine cu medicamente, pijama, pernă etc de acasă,  ci i le oferă spitalul, gratis.

 

CB: Care este locul care îţi este cel mai apropiat?

 

AS: Sunt născută în Suceava și acest loc vă rămâne foarte apropiat sufletului meu. Însă sunt mândră că sunt româncă  și fiecare colţișor din țară pe care l-am vizitat mi-a rămas drag și mă leagă amintiri plăcute.  Bucovina însă rămâne, nu ai cum să scoți țara fagilor din sufletul meu.

 

CB: Revin la voluntariat, idee de care mă agăţ încăpăţȃnat: de unde îţi extragi seva, energia, determinarea de a coordona Filiala LSRS Spania? Este greu? Ce planuri aveţi pe viitor? Ce proiecte vreţi să implementaţi în cadrul Filialei din Spania?

 

AS: Ceea ce mă motivează este echipa și colegii mei. Sunt niște oameni deosebiți și sunt convinsă că împreună vom face lucruri mărețe.  Mereu am plecat de la ideea că toți suntem egali și că e important ca fiecare să facă ceea ce îi place. Mă bazez pe transparență, mă motivez alături de ei să facem evenimente cu adevărat importante pentru comunitate, evenimente din care să putem învăța, să putem crește  și  de ce nu  să ajutăm România să fie țară pe care o dorim.  Suntem puși pe lucruri mărețe, vrem să consolidăm comunitatea studenților, vrem să interacționăm între noi, ba chiar cu cei ce deja au afacerile lor, astfel încât să oferim studenților o idee de viitor.

Așa că pentru cei curioși și pentru cei ce vor să facă o diferență, îi așteptăm să ne contacteze sau  de ce nu chiar  în  echipă!

Ȋţi mulţumesc pentru acest interviu, Alexandra.

Interviu realizat de Cristina Bleorţu